Lovitura dura data al-Qaida. Lider important ucis de fortele NATO

60559480

Unul dintre cei mai importanti lideri ai al-Qaida din Afganistan a fost ucis in cadrul unui atac aerian, sustin fortele NATO.

Intr-un comunicat postat pe site-ul oficial al organizatiei, Sakhar al-Taifi este descris drept al doilea cel mai important lider al retelei teroriste din Afganistan.

Al-Taifi era comandatul fortelor straine insurgente si responsabil cu directionarea atacurilor impotriva aliantei si a fortelor afgane.

Surse talibane din Kunar sustin insa ca al-Taifi nu a fost ucis si ca acesta parasise teritoriul in urma cu trei luni.

Conform comunicatului emis de NATO, Sakhar al-Taifi a murit in urma unui "atac aerian precis" asupra districtului Watahpur din provincia Kunar, in noaptea de duminica. Un alt membru de rang al al-Qaida a fost de asemenea ucis in cadrul atacului.

Al-Taifi, cunoscut si sub numele de Mustaq sau Nasim, era cel care aranja ca insurgentii sa primeasca arme si sa fie transportati in Afganistan, sustine NATO. De asemenea, liderul terorist avea legaturi stranse cu luptatorii talibani din zona.

NATO estimeaza ca, in prezent, in Afganistan se afla mai putin de 100 de organizatii care au legaturi cu al-Qaida.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
60568906
O grupare anarhista ameninta ca va declansa un razboi civil la Londra, inainte de Jocurile Olimpice

Informal Anarchist Federation a declarat intr-un manifest publicat pe Internet: “Nu vrem turisti bogati, vrem razboi civil”, precizand ca atacurile lor au inceput deja.

60576734
Inca un cutremur in Italia. Dupa cel de 5,8 grade a urmat unul de 4,7. Autoritatile anunta 11 morti

Un seism de 5,8 pe scara Richter s-a produs marti in nordul Italiei. Miscarea s-a resimtit puternic in zona Bologna. La doua ore dupa aceasta, a urmat un nou cutremur, de 4,7 grade.

60483828
Pesti radioactivi descoperiti la 9500 de kilometri distanta de Fukushima

Cercetatorii de la Universitatea Stony Brook au descoperit mai multi toni rosii care contin urme de radioactivitate, datorate scurgerilor de la centrala nucleara din Japonia, de-a lungul Oceanului Pacific, la 9500 de kilometri distanta.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.