Lituania a devenit prima țară din UE care a renunțat complet la gazul rusesc. „Dacă noi putem, poate și restul Europei"

62251578
Shutterstock

Lituania a devenit prima țară din UE care a renunțat complet la gazul rusesc, după ce Rusia a cerut țărilor europene să plătească gazele în ruble și ca răspuns la invadarea Ucrainei, a anunțat Ministerul Energiei din această țară.

„Sistemul de transport al gazelor din Lituania funcționează fără importuri de gaze rusești de la începutul acestei luni”, a transmis Ministerul lituanian al Energiei într-un comunicat de presă.

Acest lucru este confirmat de datele operatorului lituanian de transport de gaze Amber Grid, care arată că pe 2 aprilie importurile de gaze rusești prin conexiunea Lituania-Belarus au fost de 0 MWh.

Tot necesarul de gaze al Lituaniei este satisfăcut de terminalul de gaz natural lichefiat de la Klaipėda, oraș-port aflat la Marea Baltică. La nevoie, gazul poate fi pompat și din Letonia, iar de la 1 mai - printr-o interconexiune cu Polonia.

Ministrul Energiei, Dainius Kreivis, vorbește despre un punct de cotitură în independența energetică a Lituaniei.

„Suntem prima țară din UE care primește gaz de la Gazprom și care a devenit independentă de aprovizionarea cu gaze din Rusia”, a spus el.

"Din această lună nu va mai fi gaz rusesc în Lituania. În urmă cu mulți ani, țara mea a luat decizii care acum ne permit să rupem fără probleme legăturile energetice cu agresorul. Dacă noi putem, poate și restul Europei", a spus el.

Rusia cere plata gazelor în ruble

Vladimir Putin amenință Europa cu arma „gazului”. „Plătiți în ruble sau vom încheia livrările de gaz natural”, a transmis liderul de la Kremlin, după ce a semnat decretul prin care străinii care cumpără gaze rusești trebuie să plătească, începând de vineri, în moneda rusească.

Mai mult, țările și companiile trebuie să își deschidă conturi în ruble la bănci rusești.

În România, specialiștii susțin că, deocamdată, mai avem gaz în depozite și producem suficient cât să nu avem probleme în această primăvară.

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse: „Am semnat un decret care stabilește regulile de comercializare a gazelor naturale rusești cu așa-zisele state neprietenoase. Sugerăm contractorilor din aceste țări să deschidă conturi în băncile rusești pentru a plăti gazul furnizat, începând de mâine, pe 1 aprilie 2022. Dacă aceste plăți nu sunt făcute, vom considera că nu s-a respectat contractul de către cumpărător și vor urma consecințe. Nimeni nu vinde nimic gratis, nici noi nu vom face acte de caritate, așa că vom opri contractele existente”.

Declarația președintelui rus Vladimir Putin vine la numai o săptămână de la anunțul că Gazprom nu va mai primi decât plata în ruble. O astfel de modificare rapidă ar încălca însă contractele în vigoare, potrivit oficialilor europeni, care au spus ferm că nu vor respecta această solicitare.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat ulterior că Rusia nu va întrerupe furnizarea gazelor către Europa de la 1 aprilie, decretul semnat de Putin urmând să se aplice în a doua jumătate a acestei luni sau la începutul lunii martie.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62251568
FOTO Cel puţin 20 de cadavre zăceau pe o stradă din Bucea, oraş recent eliberat din apropiere de Kiev

Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din Bucea, oraş la nord-vest de Kiev pe care militarii ucraineni tocmai l-au recucerit de la forţele ruse, a constatat un jurnalist AFP.

62241726
Oficial ucrainean: Rusia și-ar putea folosi trupele din Transnistria în războiul din Ucraina

Papa Francisc ia în considerare o vizită la Kiev. Acum este în Malta, de unde l-a criticat, pentru prima dată, pe Vladimir Putin, pentru că a pornit războiul din Ucraina. Dar nu l-a numit direct.

62251398
Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 2 aprilie 2022. Invadatorii se retrag din nord

Război în Ucraina. Sinteza evenimentelor, 2 aprilie 2022. Forțele ruse au fololosit grenade de șoc și au tras în oameni pentru a împrăștia, brutal, o demonstrație organizată în sudul Ucrainei.   

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.