Liderul stângii extreme din Norvegia a demisionat după ce a fost prins furând ochelari de soare

62369039

Liderul stângii extreme din Norvegia, deputatul Bjornar Moxnes, a demisionat de la conducerea partidului său după ce a fost prins furând ochelari de soare de marcă dintr-un magazin de pe aeroportul din Oslo, potrivit Agerpres, care citează AFP.

"Am făcut o mare greşeală şi am înrăutăţit lucrurile prin modul în care am gestionat situaţia după aceea", a scris Moxnes pe pagina sa de Facebook. "Îmi pare foarte rău şi vreau să-mi cer scuze", a adăugat el.

Pe 30 iunie, Moxnes a declarat că a fost amendat cu 3.000 de coroane (250 de euro) pentru că a luat, fără a plăti, ochelari de soare Hugo Boss, în valoare de 1.199 de coroane (aproximativ 100 de euro), de la un magazin duty-free de pe aeroportul din Oslo cu două săptămâni mai devreme.

Politicianul în vârstă de 41 de ani a invocat o neglijenţă, dar şi-a modificat versiunea de mai multe ori din cauza dezvăluirilor din jurul acestui episod surprins de camerele CCTV, care par să submineze ipoteza unei scăpări.

În prezent în concediu medical, Moxnes renunţă la poziţia sa de lider al partidului de opoziţie Rodt (Roşu), pe care îl conducea de 11 ani şi pe care l-a ajutat să se dezvolte până la punctul în care a câştigat şapte locuri în Parlament la alegerile legislative din 2021.

Conform regulilor în vigoare în Norvegia, este imposibil să renunţi la funcţiile elective, cum ar fi cea de membru al Parlamentului, în timpul unui mandat.

Până atunci, numărul doi al partidului, Marie Sneve Martinussen, în vârstă de 37 de ani, preia temporar frâiele formaţiunii politice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Moralul scade în armata Kievului. 5 soldați mor pentru fiecare 100 de metri recuceriți din ghearele rușilor

Rușii s-au pregătit bine pentru contraofensiva Kievului. Terenurile minate și pozițiile fortificate provoacă pierderi importante și scăderea moralului în rândurile forțelor ucrainene, scrie Spot Media.

Marinarii români din portul Reni au privit îngroziţi exploziile deasupra orașului: ”Au căzut pe mal, la 100 de metri de noi”

Războiul din Ucraina se vede deja, cu ochiul liber, din zona Galațiului. Rușii au lansat azi-noapte drone kamikaze de fabricație iraniană asupra unor ținte din porturile de la Dunăre, Reni și Izmail, aflate la doi pași de granița noastră.

„Oamenii erau acoperiți de cenușă”. Incendiile din Rodos au mistuit trei hoteluri. Turiști români sunt prinși în infern

Turiști români sunt prinși în infernul din Grecia. Incendiul care a cuprins de o săptămână regiuni întinse din insula Rodos încă arde necontrolat.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.