Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, a murit. De ce s-ar fi aruncat singur în aer

×
Publicitate

Liderul grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost vizat de o operaţiune militară în Siria şi ar fi fost ucis, relatează presa americană, cu câteva ore înainte de un anunţ „foarte important” pe care urmează să îl facă preşedintele Donald Trump.

Conform posturilor de televiziune CNN şi ABC, al-Baghdadi a murit într-o operaţiune a armatei americane în nord-estul Siriei, relatează Agerpres.

CNN a relatat că sunt în derulare teste care să confirme oficial moartea liderului grupării jihadiste responsabile de multiple atentate sângeroase în întreaga lume. Potrivit unui responsabil citat de ABC, el şi-ar fi detonat vesta plină cu explozivi pentru a se sinucide.

Două surse irakiene de securitate au declarat duminică pentru Reuters că Irakul a fost informat de surse din Siria că Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis.

„Sursele noastre din Siria au confirmat pentru echipa de agenţi de informaţii irakieni însărcinată cu urmărirea lui al-Baghdadi că acesta a fost ucis alături de bodyguardul personal la Adlib după ce locul în care se ascundea a fost descoperit când a încercat să îşi scoată familia din Idlib spre graniţa cu Turcia", a spus una dintre surse.

Pentagonul a refuzat orice declaraţie.

Preşedintele american Donald Trump va face de la Casa Albă un anunţ „foarte important” duminică dimineaţa, a anunţat sâmbătă seara purtătorul său de cuvânt Hogan Gidley, fără a da alte detalii.

„Tocmai s-a întâmplat ceva foarte important”, a anunţat pe Twitter preşedintele american într-o postare misterioasă, cu puţin timp înaintea acestui comunicat.

Turcia susține că a participat la operațiunea Statelor Unite 

Turcia a afirmat că a fost în "coordonare" cu Statele Unite înainte de desfăşurarea operaţiunii SUA din Siria care ar fi permis, conform presei americane, uciderea şefului grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, conform Agerpres.

"Înainte de operaţiunea americană din provincia Idlib din Siria de noaptea trecută, au avut loc schimburi de informaţii şi o coordonare între autorităţile militare dintre cele două ţări", a postat duminică pe Twitter Ministerul Apărării turc, fără să ofere mai multe detalii.

Un înalt responsabil turc a declarat, sub acoperirea anonimatului, mai multe pentru AFP.

"Conform informaţiilor mele, al-Baghdadi a ajuns în acest loc cu 48 de ore înainte de operaţiunea americană. Eram în coordonare strânsă cu părţile implicate", a declarat el.

"Armata turcă a fost prevenită în legătură cu operaţiunea. Nu pot nici confirma, nici informa că au fost împărtăşite informaţii secrete pentru a facilita operaţiunea". a adăugat el, dând asigurări că "vom continua să ne coordonăm acţiunile pe teren".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62087917
Avertismentul Coreei de Nord pentru Statele Unite. „Nu există prieteni permanenți”
Phenianul a declarat că nu există progrese în relaţia Coreea de Nord-Statele Unite, iar ostilităţile ce ar putea duce la declanşarea unui schimb de focuri continuă, a informat duminică agenţia de presă nord-coreeană KCNA.
62087884
Localnicii afectați de incendiile din California nu vor să-și părăsească locuințele
Este stare de urgenţă în California, din cauza incendiilor care afectează peste 20.000 de hectare de vegetaţie în jurul metropolei Los Angeles.
62087892
20 de migranţi descoperiţi la bordul a două camioane, în Belgia
Unsprezece migranţi au fost descoperiţi sâmbătă dimineaţa în remorca unui camion în estul Belgiei, la Saint-Trond, iar alţi nouă au fost găsiţi la Bruges, în nord-vestul ţării, transmite AFP, citând anunţurile parchetelor din cele două provincii.