Localnicii afectați de incendiile din California nu vor să-și părăsească locuințele

×
Publicitate

Este stare de urgenţă în California, din cauza incendiilor care afectează peste 20.000 de hectare de vegetaţie în jurul metropolei Los Angeles.

50.000 de localnici au fost deja evacuați însă aproape două milioane de oameni riscă să rămână în beznă: companiile de energie vor să oprească alimentarea preventiv, pentru a reduce riscurile. Următoarele zile sunt critice, pentru că meteorologii aşteaptă rafale de vânt "istorice", de până la 112 kilometri pe oră.

Pompierii încearcă să izoleze focarele care au distrus până acum zeci de case și amenință alte câteva mii. Nu s-au înregistrat pierderi de vieți omenești, însă mulți și-au pierdut locuințele.

Este şi cazul acestei familii care abia a apucat să iasă din casă și să salveze câteva animale.

Samantha: Când am ieșit din casă, flăcările erau aici pe deal, așa că am deschis toate porțile. Apoi am deschis și cuștile păsărilor, am apucat un câine și m-am urcat în mașină. În acel moment, flăcările ajunseseră pe platoul din fața casei.

Multe alte vietăţi n-au avut nicio şansă.

Samantha: Aveam un chinchilla... toate reptilele mele... Aveam șerpi, un cameleon, iepuri și o pisică.

În orașul Santa Clarita, zeci de oameni evacuați au fost cazați în clădirea unei școli.

Laurie Hillyer, localnic: Era pe la ora două după-amiază, adică am văzut fumul mai devreme, dar nu se punea problema de evacuări. Apoi, dintr-o dată, (autoritățile, n.r.) au venit să ne spună că trebuie să plecăm acum, că nu mai aveam timp.

Jennifer Lewis, localnic: Suntem îngrijorați, nu știm dacă o să mai avem o casă la care să ne întoarcem.

Sunt însă și unii care au refuzat să-și părăsească gospodăriile, în ciuda riscurilor.

Bob Presley, localnic: Un ajutor de șerif a trecut ieri pe aici și mi-a spus că e obligatoriu să fiu evacuat. Ei bine, nu avea dreptate. Nu trebuie să fac nimic, doar să stau aici, dacă vrei să știi.

Orele următoare sunt decisive, spun autoritățile.

Joe Stewart, pompier Geyserville: Marea noastră problemă, în acest moment, sunt vânturile puternice anunțate pentru acest weekend. Proiecțiile spun că vor fi mai intense și vor dura mai mult decât estimam inițial.

Companiile de electricitate au oprit distribuția în mai multe regiuni de teamă că stâlpii și cablurile rupte de vânt ar putea provoca noi focare.

În total, câteva mii de pompieri sunt pe teren, ajutați de echipe ale altor servicii de urgență, de polițiști și de voluntari locani. În nordul Californiei a ajuns inclusiv o aeronavă-cisternă Boeing 747.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62087892
20 de migranţi descoperiţi la bordul a două camioane, în Belgia

Unsprezece migranţi au fost descoperiţi sâmbătă dimineaţa în remorca unui camion în estul Belgiei, la Saint-Trond, iar alţi nouă au fost găsiţi la Bruges, în nord-vestul ţării, transmite AFP, citând anunţurile parchetelor din cele două provincii.

62087852
Agentul rus Maria Butina s-a întors la Moscova. „A fost umilită”

Agentul rus Maria Butina, prima persoană condamnată în ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile din SUA, a ajuns sâmbătă pe aeroportul Sheremetyevo din Rusia, la o zi după ce a fost eliberată din închisoare.

62087024
Legătura sinistră dintre cele 39 de victime din "camionul morţii". Anunţul făcut de un preot

Cei 39 de oameni morţi în camionul frigorifi găsit în Anglia ar fi din aceeaşi comunitate, afirmă un preot catolic din Vietnam

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.