Condiția Rusiei pentru pacea în Ucraina. Lavrov: O nouă ordine mondială, fără dominația americană

62337935
Profimedia

Serghei Lavrov a declarat la Ankara, unde se află într-o vizită oficială, că negocierile de pace cu Ucraina sunt posibile doar dacă acestea vizează stabilirea unei "noi ordini mondiale", fără dominaţie americană.

"Negocierile nu pot avea loc decât în baza luării în considerare a intereselor ruseşti", a declarat vineri ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, într-o conferinţă de presă susţinută la Ankara, unde se află într-o vizită oficială, potrivit AFP.

"Este vorba de principii care vor sta la baza noii ordini mondiale", a adăugat ministrul rus de externe în conferinţa de presă comună cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

Tot vineri, Moscova a transmis vineri că pune sub semnul întrebării acordul care permite exportul cerealelor ucrainene dacă nu se face nimic pentru a înlătura obstacolele în faţa exportului de îngrăşăminte şi de produse alimentare ruseşti.

"Dacă nu există niciun progres în ridicarea obstacolelor în calea exporturilor de îngrăşăminte şi cereale ruseşti, atunci noi ne întrebăm dacă acest acord este necesar", a declarat şeful diplomaţiei ruse, adăugând că Rusia ar putea acţiona în afara acordului privind exportul de cereale dacă ţările occidentale menţin ceea ce el a numit "obstacole", potrivit Reuters.

Potrivit lui, discuţiile pe care le-a purtat la Ankara au vizat "eşecul" în aplicarea condiţiilor acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră.

Lavrov a declarat că exporturile ruseşti de cereale şi de îngrăşăminte sunt afectate de lipsa accesului la asigurări şi la sistemul de plăţi SWIFT.

El a făcut apel la ţările europene despre care a spus că au un excedent de cereale ucrainene să doneze o parte din ele ţărilor sărace.

Ministrul de externe rus a sosit joi în Turcia, într-o vizită oficială de două zile, în cadrul căreia predomină dosare privind relaţiile bilaterale şi teme din actualitatea internaţională, printre care Siria, războiul din Ucraina şi acordul privind cerealele.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62337927
Recompensă de 500.000 de euro pentru cine trimite o dronă pe 9 mai la Moscova, de Ziua Victoriei
Un om de afaceri din Ucraina oferă o recompensă oricui va strica sărbătoarea rușilor de pe 9 mai, ziua Paradei Victoriei, de la Moscova.
62337907
„Numai nouă ani de închisoare pentru distrugerea vieţii cuiva”. Cazul femeii legate cu un lanț de gât de soțul ei
Un bărbat a cărui soţie a fost găsită legată cu un lanţ de gât anul trecut în China, provocând un val de indignare în ţară, a fost condamnat la nouă ani de închisoare, a anunţat vineri justiţia, relatează AFP, citat de Agerpres.
62337906
TASS: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova
Un bărbat înarmat cu un pistol ar fi încercat să intre vineri în clădirea principală a Ministerului rus al Apărării din centrul Moscovei, dar a fost reţinut de agenţi de securitate, a relatat agenţia de presă oficială rusă TASS.