Politistii din Denver, Statele Unite, au dezamorsat o bomba artizanala, intr-un centru comercial, vizitat zilnic de aproape 10 mii de persoane. Langa dispozitivul exploziv se gaseau si doua butelii cu gaz.
Secretarul american al Apararii, Robert Gates, a spus ca este vorba despre o "contributie modesta" la eforturile coalitiei internationale. El a explicat ca s-a luat aceasta hotarare din cauza "situatiei umanitare" din Libia.
De luni bune, capitala Marii Britanii fierbe la foc mic. Si pe masura ce se apropie ziua nuntii regale, politia strange incet dat sigur latul in jurul celor banuiti ca ar vrea sa tulbure ceremoniile oficiale.
Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene.