Kremlinul reacţionează la întoarcerea comandanţilor Azovstal din Turcia: O "încălcare flagrantă" a acordului

62364075
Agerpres

Întoarcerea în Ucraina a cinci comandanţi ucraineni care se aflau în Turcia reprezintă o "încălcare flagrantă" a acordului pentru schimbul de prizonieri care a fost negociat de Ankara anul trecut, a reacţionat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Această declarație vine după ce preşedintele Volodimir Zelenski, care a s-a întors de la Istanbul, a anunţat că i-a adus cu el acasă pe cei cinci foşti luptători de la uzina Azovstal din Mariupol, relatează The Guardian, citează news.ro.

Zelenski a postat pe reţelele sociale o înregistrare video în care cei cinci comandanţi, care au condus apărarea oraşului Mariupol până la capitularea din mai anul trecut, se urcă împreună cu el într-un avion pentru a se întoarce în Ucraina.

Conform acordului pentru un schimb de prizonieri între Ucraina şi Rusia, convenit anul trecut cu medierea Turciei, unii dintre soldaţii implicaţi în luptele de la Mariupol au fost eliberaţi, dar comandanţii lor ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului.

"Întoarcerea liderilor regimentului Azov din Turcia în Ucraina nu este altceva decât o încălcare flagrantă a termenilor acordurilor existente", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru RIA Novosti.

"Mai mult, în acest caz, condiţiile au fost încălcate atât de partea ucraineană, cât şi de partea turcă", a acuzat Peskov, dând de înţeles că partea rusă nu fost informată.

Preşedintele turc Recep Erdoğan a declarat sâmbătă că Vladimir Putin va efectua o vizită în Turcia luna viitoare, dar Peskov a declarat ulterior că nu a fost convenită nicio dată.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62364074
Surpriză mare. Cu cine a venit din Turcia președintele Volodimir Zelenski: ”Aducem eroii acasă”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a revenit în ţara sa după o vizită în Turcia, a sosit alături de 5 comandanţi ai fostei garnizoane Mariupol ce fuseseră nevoiţi să trăiască în Turcia.
62362214
Ce promisiuni a făcut Ucraina în privința bombelor cu dispersie pe care le va primi din SUA
​​După ce Statele Unite au anunțat oficial că trimit Ucrainei bombe cu dispersie, Kievul s-a angajat să respecte mai multe reguli! 
62336210
Vicepreşedinta Parlamentului European:”Avem o majoritate considerabilă pentru aderarea României la Schengen”
Vicepreşedinta Parlamentului European Katarina Barley a afirmat, sâmbătă, că există o majoritate considerabilă în PE care susţine aderarea României la spaţiul Schengen.