Kremlinul confirmă că Putin se întâlneşte cu Erdogan luni, 4 septembrie, în staţiunea Soci

62364323
Getty

Preşedintele rus Vladimir Putin va purta discuţii cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan luni, în staţiunea rusă Soci de la Marea Neagră, a anunţat vineri Kremlinul, informează Reuters.

 

Două surse turceşti declaraseră joi pentru Reuters că la întâlnire cei doi lideri vor discuta în principal despre exporturile de cereale pe Marea Neagră, scrie news.ro.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a anunţat joi că a trimis Rusiei "un set de propuneri concrete" menite să revigoreze acordul care a permis exportul în siguranţă al cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, în condiţiile în care Rusia controlează căile maritime ale Ucrainei.

Rusia a ieşit din acest acord în iulie - la un an după ce a fost negociat de Naţiunile Unite şi Turcia - plângându-se că sancţiunile economice occidentale îi împiedică propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte şi se încalcă astfel un memorandum încheiat în paralel. În plus, Rusia acuză că cereale ucrainene nu ajung de fapt în ţările care au cu adevărat nevoie de ele.

Iniţiativa privind transportul cerealelor pe Marea Neagră a fost menită să combată o criză alimentară globală agravată, potrivit ONU, de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022, în condiţiile în care Rusia şi Ucraina sunt ambele mari exportatoare de cereale.

Un diplomat rus, care a vorbit sub protecţia anonimatului, a declarat pentru Reuters că nu există "nicio revelaţie" în scrisoarea lui Guterres trimisă ministrului rus de externe Serghei Lavrov. Însuşi Lavrov a declarat joi, după ce s-a întâlnit cu ministrul turc de externe Hakan Fidan, că Rusia nu a văzut niciun semn că va primi garanţiile necesare pentru a relansa acordul privind cerealele.

Rusia a declarat că, dacă cererile sale sunt îndeplinite prin acţiuni concrete mai degrabă decât prin promisiuni, va relua imediat acordul.

Una dintre principalele cereri ale Moscovei este ca Banca Agricolă Rusă să fie reconectată la sistemul internaţional de plăţi SWIFT de la care UE a întrerupt-o în iunie 2022.

Deşi exporturile ruseşti de alimente şi îngrăşăminte nu fac în sine obiectul sancţiunilor occidentale impuse după invazia Rusiei, Moscova a declarat că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările îi împiedică transporturile.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62339067
Patru militari armeni ucişi şi trei soldaţi azeri răniţi în noi incidente armate la frontieră

Cel puţin patru soldaţi armeni au fost ucişi şi trei militari azeri au fost răniţi în noi incidente armate în apropierea frontierei, într-un context de conflict mocnit în Nagorno-Karabah, transmte AFP.

62382529
Împreună până la final. Doi frați au murit de cancer în același pat de spital, la doar câteva ore distanță

Doi frați din Brazilia care se sprijineau unul pe altul în lupta lor împotriva cancerului au murit în același pat de spital, la doar câteva ore distanță, relatează Mirror.

62269868
O fetiță ar fi fost abuzată sexual de 10 ori de un îngrijitor de la orfelinat. Bărbatul a fost arestat

O fetiță britanică ar fi fost violată de 10 ori de un îngrijitor de origine spaniolă, în Gibraltar. Acesta a fost arestat de poliție.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri, cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.