Kremlinul anunță că respinge armistițiul de 30 de zile, atât timp cât Ucraina primește arme de la Occident

62536455

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin respinge posibilitatea unei încetări a focului de 30 de zile dacă Occidentul nu încetează să furnizeze arme Ucrainei.

Putin ar fi susținut propunerea de încetare a focului pentru 30 de zile, dar a venit cu un nou motiv care împiedică Moscova să o respecte, potrivit acestuia, scrie Pravda.

Peskov a declarat că Kremlinul consideră imposibilă punerea în aplicare a acestei inițiative în timp ce „trupele ruse avansează pe fronturi și o fac destul de încrezător”. Iar în timpul armistițiului, potrivit acestuia, ar trebui să fie oprite livrările de arme occidentale din Statele Unite și țările europene.

Rusia, „forțată de continue operațiunea militară”

"Acesta va fi un avantaj pentru Ucraina. Ucraina va continua mobilizarea completă, va transfera noi trupe pe linia frontului. Va folosi acest timp pentru a antrena noi militari și pentru a le oferi odihnă celor care luptă deja. Deci, de ce ar trebui să oferim Ucrainei un astfel de avantaj?" a declarat secretarul de presă al lui Putin.

Peskov susține, de asemenea, că Putin ar fi „făcut tot posibilul pentru a rezolva problema pe cale pașnică și diplomatică”, dar în absența „mijloacelor pașnice și diplomatice”, Moscova este „forțată să continue operațiunea militară”.

Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer şi Donald Tusk au sosit sâmbătă dimineaţa la Kiev, pentru a-şi arăta sprijinul pentru Ucraina şi a cere Moscovei, în mod concertat cu SUA, un "armistiţiu complet" de 30 de zile, informează agenţiile internaţionale de presă.

Această vizită a liderilor francez, german, britanic şi polonez răspunde simbolic festivităţilor organizate cu mare pompă cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste care au avut loc vineri în Piaţa Roşie de la Moscova, în jurul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a circa 20 de lideri străini, printre care preşedintele chinez Xi Jinping

Europenii se deplasează la Kiev întăriţi de îndemnul preşedintelui american Donald Trump, care a presat joi Rusia să accepte un "armistiţiu necondiţionat de 30 de zile". El a ameninţat cu noi sancţiuni occidentale în caz de refuz.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62539466
Trump le oferă imigranților 1.000 de dolari și un zbor gratuit pentru a părăsi SUA: „Facilităm la maxim plecarea”
Donald Trump a anunțat vineri că a semnat un decret prin care le oferă imigranților zboruri gratuite pentru a se "auto-expulza" din SUA, potrivit AFP.
62542506
Putin, discurs amenințător în fața liderilor străini. Ce a spus despre Ucraina în timpul paradei de Ziua Victoriei
La Moscova, Vladimir Putin a găzduit aproape 30 de lideri străini pentru o paradă militară fastuoasă, care a marcat Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial.
62542509
Papa Leon al XIV-lea a ținut prima sa liturghie în Capela Sixtină după ce a devenit liderul Bisericii Catolice
Noul Papă, Leon al XIV-lea, a cerut catolicilor să combată „cu disperare” pierderea credinței în favoarea unor tentații precum tehnologia, puterea sau banii.