Kârgâzstanul anunţă că a convenit o încetare a focului cu Tadjikistanul după ciocniri violente la frontieră

62287718
AFP

Kârgâzstanul a anunţat vineri o încetare a focului cu Tadjikistan după o escaladare a confruntărilor la graniţa între aceste două foste republici sovietice din Asia Centrală, ciocniri soldate cu peste 30 de răniţi, informează AFP şi Reuters.

 

Kârgâzstanul a anunţat vineri o încetare a focului cu Tadjikistan după o escaladare a confruntărilor la graniţa între aceste două foste republici sovietice din Asia Centrală, ciocniri soldate cu peste 30 de răniţi, informează AFP şi Reuters.

 

"Şefii comitetelor de securitate naţională ale Kârgâzstanului şi Tadjikistanului, Kamcibek Taşiev şi Saimumin Iatimov, au ajuns la un acord de încetare a focului" începând cu ora locală 16.00 (10.00 GMT), a comunicat serviciul kârgâz de grăniceri.

Escaladarea confruntărilor a intervenit în timp ce liderii celor două state, preşedintele kârgâz Sadîr Japarov şi omologul său tadjic Emomali Rahmon, participă la un summit regional al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), la Samarkand, în Uzbekistan, unde joi seară chiar au apărut într-o fotografie de grup, potrivit Agerpres.

Rusia şi-a exprimat vineri "preocuparea" faţă de aceste violenţe, Ministerul de Externe de la Moscova chemând 'cele două părţi să ia măsuri exhaustive şi urgente pentru (...) a pune capăt oricărei tentative de escaladare'.

Potrivit guvernului de la Bişkek, forţele tadjice au bombardat vineri oraşul de frontieră Batken, situat în sud-vestul Kârgâzstanului, într-o zonă contestată între cele două ţări.

"Împrejurimile aeroportului din Batken şi poziţii situate la liziera oraşului s-au aflat sub focul unor sisteme de lansatoare de rachete multiple. Infrastructuri civile din Batken au fost distruse", au transmis grănicerii într-un comunicat.

Ministerul kârgâz al Sănătăţii a anunţat că 31 de persoane au fost spitalizate vineri, potrivit unui bilanţ în creştere rapidă.

Cel puţin patru militari au "răni provocate de arme de foc", potrivit autorităţilor regionale.

Comitetul de Stat pentru securitate naţională al Kârgâzstanului a comunicat vineri dimineaţă că în zona de frontieră au loc 'confruntări intense şi violente', acuzând Bişkekul că 'bombardează teritoriul kârgâz cu tot arsenalul disponibil' şi continuă să desfăşoare 'echipamente grele'.

Comitetul a raportat utilizarea de "blindate grele, de lansatoare de rachete multiple şi a aviaţiei" de către Tadjikistan. "Toate atacurile terestre şi aeriene primesc ripostă din partea kârgâză, ceea ce împiedică orice capturare de teritorii".

Locuitorii mai multor sate frontaliere au fugit din zona de lupte, a indicat Ministerul kârgâz pentru Situaţii de Urgenţă, anunţând deschiderea unor centre de primire.

Tadjikistanul, la rândul său, acuză forţele kârgâze că au deschis focul vineri împotriva unor posturi de frontieră tadjice, dar nu a anunţat deocamdată victime.

Agenţia rusă RIA-Novosti a relatat că un grănicer tadjic a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi.

Potrivit diplomaţiei kârgâze, cele două ministere de externe au discutat pentru a încerca să calmeze situaţia.

Ciocnirile de la începutul săptămânii au făcut doi morţi în rândul grănicerilor tadjici şi mai mulţi răniţi de ambele părţi.

Frontiera tadjico-kârgâză este scena unor confruntări regulate. Aproape jumătate din graniţa de 970 km este contestată, iar progresele în ce priveşte delimitarea frontierei au fost lente în ultimii ani.

În 2021 au avut loc un număr fără precedent de confruntări între cele două părţi, cu peste 50 de morţi, declanşând temeri de extindere a conflictului.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62185364
Nepoții reginei Elisabeta a II-a își vor priveghia bunica. Harry va îmbrăca haina militară

Cei 8 nepoţi ai reginei Elisabeta a II-a, printre care şi prinţii William şi Harry, o vor priveghea pe bunica loc sâmbătă seară.

 

62214530
Papa Francisc lipsește de la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Biroul de presă al Vaticanului a informat, vineri, că Papa Francisc nu va fi prezent la funeraliile reginei Elisabeta a II-a care vor avea loc, luni, la Westminster Abbey din Londra

 

62278335
Cel puțin șapte oameni au murit, iar multe altele sunt date dispărute după ce inundațiile au lovit centrul Italiei

Cel puțin șapte oameni au murit după ce inudațiile au lovit, joi seară, mai multe localități din centrul Italiei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.