Nepoții reginei Elisabeta a II-a își vor priveghia bunica. Harry va îmbrăca haina militară

62185364

Cei 8 nepoţi ai reginei Elisabeta a II-a, printre care şi prinţii William şi Harry, o vor priveghea pe bunica loc sâmbătă seară.

 

Prințul Harry va îmbrăca haina militară chiar dacă a renunțat la îndatoririle princiare. 

Tot atunci se va ține un moment de reculege timp de 15 minute la catafalc, conform anunţului făcut, vineri, de un purtător de cuvânt al Palatului Kensington, transmite Reuters și Agerpres. 

"Prinţul de Wales va sta la căpătâi, ducele de Sussex la picioare. La solicitarea regelui, amândoi vor purta uniformă militară ", a precizat purtătorul de cuvânt, folosind titlurile nobiliare ale prinţilor William şi Harry.

Prinţului Harry, un veteran al războiului din Afganistan, nu i s-a permis să mai poarte uniforma militară la evenimente publice, după ce şi-a pierdut rangurile militare onorifice atunci când a renunţat la îndatoririle princiare în 2020.

Soţiile celor doi doi prinţi nu vor participa la priveghi.

Sicriul cu rămăşiţele Elisabetei a II-a va rămâne la Westminster Hall până luni, perioadă în care toţi cei care doresc pot trece pe la catafalc pentru a-şi lua rămas bun de la suverană.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62214530
Papa Francisc lipsește de la funeraliile reginei Elisabeta a II-a
Biroul de presă al Vaticanului a informat, vineri, că Papa Francisc nu va fi prezent la funeraliile reginei Elisabeta a II-a care vor avea loc, luni, la Westminster Abbey din Londra  
62278335
Cel puțin șapte oameni au murit, iar multe altele sunt date dispărute după ce inundațiile au lovit centrul Italiei
Cel puțin șapte oameni au murit după ce inudațiile au lovit, joi seară, mai multe localități din centrul Italiei.
62287010
Regele Charles îşi încheie primul turneu regal înaintea funeraliilor reginei Elisabeta a II-a
Regele Charles al III-lea îşi încheie, vineri, în Ţara Galilor, turneul în Regatul Unit, cu trei zile înaintea funeraliilor mamei sale, regina Elisabeta a II-a.