Joe Biden râde de Trump și spune că-și dă cu înălbitor în păr. Cum voia fostul președinte să se injecteze cu dezinfectant

62444293

Joe Biden, vizibil încântat de primirea entuziastă la un eveniment de campanie, l-a ironizat miercuri pe rivalul său Donald Trump şi părul acestuia, amintind o declaraţie aiuritoare a republicanului din timpul pandemiei covid-19, relatează AFP.

 

”Amintiţi-vă, când încerca să gestioneze covid-19, el a sugerat să se injecteze puţin înălbitor în vene”, a amintit democratul în vârstă de 81 de ani, la Washington, în faţa unei adunări a unor sindicalişti din sectorul construcţiilor, care au îndemnat la vot cu Biden în noiembrie.

”A ratat-o, totul s-a dus în părul său”, a continuat preşedintele american, într-un val de râsete.

La o conferinţă de presă, la Casa Albă, la 23 aprilie 2020, Donald Trump a consternat comunitatea ştiinţifică părând să ia în calcul tratarea covid-19 cu o injecţie cu dezinfectant.

”Văd că dezinfectantul îl elimină într-un minut. Un minut. Există, oare, un mijloc de a face ceva ca asta cu o injecţie în interior sau aproape ca o curăţenie?”, întreba el în urma unei prezentări a unui funcţionar de rang cu privire, între altele, la utilizarea înălbitorului pentru curăţarea suprafeţelor.

”Joe adormitul” vs. ”Don falitul”

Joe Biden şi Donald Trump candidează amândoi în alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie, ca în urmă cu patru ani.
Rivalitatea politică între cei doi este dublată de o animozitate personală pe care nici unul, nici celălalt nu încearcă să o ascundă.

Magnatul republican în vârstă de 77 de ani îl imită cu regularitate pe cel pe care-l numeşte ”Joe adormitul”, pretinzând că este complet dezorientat pe sceană sau făcându-se că se bâlbâie.

Democratul în vârstă de 81 de ani ironizează, la rândul său, problemele financiare ale adversarului său, ciuruit de urmăriri judiciare, pe care l-a supranumit ”Don falitul” (”Don the Broke”).

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62387079
Rapperul iranian Toomaj Salehi, acuzat de faptul că este ”inamicul lui Allah”, a fost condamnat la moarte
Celebrul rapper iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte pentru susţinerea mişcării de protest declanşată de moartea lui Mahsa Amini în septembrie 2022, a transmis avocatul său, conform Reuters.
62444290
Adolescent francez de 16 ani, arestat pentru pregătirea unui atac terorist la Jocurile Olimpice. Voia să moară ”ca un martir”
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost arestat la Marignier, în Haute-Savoie, suspectat de pregătirea unei acţiuni jihadiste în timpul Jocurilor Olimpice (JO) la La Défense, în Hauts-de-Seine, potrivit Parchetului Naţional Antiterorist (PNAT).  
62067356
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor. O persoană a fost arestată
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor, inclusiv doi membri ai personalului. Au fost răniţi cu o armă albă în acest grav incident.