Japonia este afectată de inundații și alunecări de teren. Cel puțin o persoană a murit și alte șase sunt dispărute

62484600
AFP

Centrul Japoniei, afectat de ploi torenţiale, se pregăteşte duminică pentru a doua zi sub ameninţarea inundaţiilor şi a alunecărilor de teren, soldate deja cu un mort şi cu cel puţin şase dispăruţi, informează AFP.

 

Ape noroioase au provocat inundaţii în special la Anamizu, un oraş din peninsula Noto, unde daunele cauzate de cutremurul din 1 ianuarie, care a ucis cel puţin 318 persoane, sunt încă vizibile, au constatat jurnaliştii AFP.

Un mesaj difuzat de sistemul oraşului de prevenire a dezastrelor avertiza locuitorii că ploile ar putea inunda sistemele de canalizare, iar apele reziduale ar putea ieşi la suprafaţă.

Autorităţile locale au cerut unui număr de circa 75.000 de persoane să îşi evacueze locuinţele, calificând ploile drept "fără precedent", în timp ce agenţia meteorologică japoneză (JMA) a emis o alertă de urgenţă pentru regiune, care rămânea în vigoare duminică.

Aceste inundaţii masive au afectat numeroase locuinţe, inclusiv opt centre de adăpostire temporară din Wajima şi Suzu, unde locuiesc încă victimele cutremurului cu magnitudinea 7,5 produs la începutul anului.

Pe lângă clădirile inundate, numeroase alunecări de teren blochează drumurile, iar circa 6.200 de gospodării au rămas fără electricitate, în timp ce mai multe locuinţe nu mai au apă, au precizat autorităţile departamentului Ishikawa.

În acelaşi departament, o persoană şi-a pierdut viaţa, alte două au fost grav rănite, iar trei sunt date dispărute, au anunţat autorităţile regionale într-un comunicat.

Alertă maximă

Pe un şantier de refacere a unui drum din oraşul Wajima, trei muncitori care lucrau pentru Ministerul Teritoriului sunt de asemenea daţi dispăruţi de sâmbătă după o alunecare de teren, a declarat duminică pentru AFP un oficial local al ministerului, Yoshiyuki Tokuhashi.

Unul dintre colegii lor, care fusese iniţial dat dispărut, a reuşit "să se adăpostească într-un tunel" unde alţi 26 de colegi îşi găsiseră refugiu înaintea lui, a precizat Tokuhashi.

În regiune, circa zece râuri au ieşit din matcă, transportând copaci şi resturi care se adună adesea sub poduri, după cum au observat jurnaliştii AFP.

JMA a plasat departamentul Ishikawa sub alertă maximă, avertizând asupra unor pericole "mortale".

Satoshi Sugimoto, un meteorolog al agenţiei, a menţionat "ploi torenţiale de o amploare fără precedent", cu peste 120 mm de precipitaţii pe oră înregistraţi la Wajima sâmbătă dimineaţă, un nivel fără precedent în această zonă din 1929, anul de când au început să fie disponibile date.

Armata şi forţele de autoapărare au fost chemate în ajutor în această regiune rurală situată de-a lungul Mării Japoniei.

Duminică, autorităţile din departamente situate mai la nord de Ishikawa, precum Niigata şi Yamagata, au solicitat evacuarea a 16.800 de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Dunărea face prăpăd în Ungaria. Debitul fluviului a ajuns la 8.500 metri cubi pe secundă. Faza critică, atinsă

Faza critică a viiturii de pe Dunăre a fost atinsă la vecinii unguri. În Budapesta, fluviul a ajuns la aproape 8.500 de metri cubi pe secundă.  

Alertă SUA: cetățenii americani să părăsească „imediat” Libanul. Ce trebuie să facă cei care refuză

Cetățenii americani au fost sfătuiți să părăsească rapid Libanul, atât timp cât sunt disponibile zboruri comerciale, din cauza conflictului actual dintre Israel şi Hezbollah.

Cutremur cu magnitudinea 5,3, raportat sâmbătă seara. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ, cu magnitudinea 5,3 a fost raportat, sâmbătă seara, în insulele Andreanof, care fac parte din insulele Aleutine, situate la sud-vest de Alaska, SUA.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.