Istoric de 90 de ani, confundat cu teroristul „Akhmed cu o singură armă”. A ajuns pe „lista neagră”

62009010

Timp de trei ani, profesorul și istoricul de artă David Mayer a fost supravegheat de serviciile secrete, fiind confundat cu un terorist ISIS, din cauza numelui său.

 Unul are 90 ani și este veteran al armatei amricane, specializat pe teatrul din perioada victoriană, în timp ce celălalt are în jur de 30 de ani și este membru ISIS, fiind cunoscut sub numele de „Akhmed cu o singură armă.” De trei ani, profesorul de la Universitatea Manchester este supravegheat de serviciile secrete, fiind confundat cu jihadistul, potrivit The Guardian.

Profesorul Mayer susține că eroarea i-a cauzat numeroase dificultăți în ceea ce privește munca sa: i s-a pierdut corespondența, a ratat invitații la conferințe, a întâmpinat dificultăți în a ieși din țară.

Istoric David Mayer

Primele probleme au apărut în urmă cu doi ani, când a încercat să cumpere un afiș vechi al unei piese de teatru pe eBay. Cel care i-l vânduse i-a dat un email ca să-l anunțe că a fost returnat coletul, cu un mesaj în care se preciza că „destinatarul are interdicție să importe sau să exporte” bunuri. Aflând acest lucru, istoricul a avut parte de un șoc, pentru că afișul portretiza un bărbat care îngenunchează lângă soția sa în fața unui spital și care promova o piesă de teatru din secolul XIX, intitulată „The Power of Gold”.

„Era unul dintre acele postere care îmi transmiteaua multe lucruri despre teatrul din acea vreme, dar nu cred că era subversiv”, a spus el.

Astfel, a încercat să contacteze Serviciile Poștale Americane, însă nu a primit niciun răspuns, așa că a făcut o căutare pe Google. În cele din urmă, a descoperit că un militant cecen numit Akhmed Chatayev – „Akhmed cu o singură-armă” –, care folosise la un moment dat numele de David Mayer. El este suspectat că ar fi pus la cale atentatul de pe aeroportul din Istanbul care a avut loc în 2016 și, de aceea, figurează pe o listă cu sancțiuni a Guvernului american.

 

În acel moment, profesorul a realizat că acesta este motivul pentru care numele său ar fi putut fi inclus pe o listă neagră.

Adevăratul David Mayer s-a mutat în Manchester după ce s-a căsătorit cu o brintanică. De 40 de ani locuiește la aceeași adresă – s-a mutat în orașul britanic chiar din anul în care jihadistul „David Mayer” s-a născut în Cecenia.

A încercat să îndrepte eroarea birocratică, însă de doi ani situația rămâne aceeași.

„Mă simt neajutorat”, a mărturisit el.

A contactat oficiul poștal, un congresman american, Ambasada americană din Londra, însă fără succes. A angajat chiar și o avocată să-l ajute. „A cercetat cazul, mi-a cerut o sumă mare de bani și apoi nu s-a mai întâmplat nimic.”

De aceea, profesorul universitar nu poate primi corespondență din Statele Unite: scrisorile și pachetele sunt trimise expeditorilor și, de aceea, este de părere că a ratat multe documente personale.

„Nu primesc scrisori, nu știu când au loc conferințe. Public cărți și eseuri în America și toată situația este foarte dificilă pentru editorii mei”, a spus David Mayer.

Mai mult de atât, este îngrijorat cu privire la abilitatea sa de a călători. Ultima dată când a planificat o călătorie în SUA a primit un mesaj în care era informat că „nu este eligibil pentru a călători.” Cu toate acestea, el și-a luat cu el documentele militare pe care le deține de peste jumătate de secol și în cele din urmă i s-a permis să zboare.

„Țin certificatul de veteran alături de pașaport, în cazul în care cineva îmi pune sub semnul întrebării naționalitatea sau faptul că am fost locotenent în Armata SUA. Totuși, n-au nicio problemă să mă anunțe să îmi plătesc impozitele și uneori primesc scrisori de la Asociația Veteranilor”, a mai adăugat el.
Contactați de jurnaliști, reprezentanții Ambasadei SUA refuză să comenteze cazul. Istoricul de teatru este dezamăgit de reacția autorităților.

„Pare atât de stângaci, irațional. Nu știu câte alte persoane trec prin ce trec eu. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă acel terorist folosea numele John Smith. Este șocant!”

David Mayer a luptat în războiul din Coreea, având permisiune să citească documente clasificate „secrete” și „top secrete” ale FBI. După aceea, și-a creat o carieră în domeniul universitar. Fiica sa, Cahterine Mayer, este jurnalistă și activistă pentru drepturile femeilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Michael Schumacher "nu mai este imobilizat la pat". Anunțul făcut de presa internațională

Pe data de 29 decembrie se împlinesc 5 ani de la tragicul accident care i-a schimbat radical viaţa lui Michael Schumacher. Presa internaţională anunţa că fostul campion de Formula I nu mai este "imobilizat la pat".

Trei tinere din Coreea de Nord, prinse în timp ce fugeau în China. Ce vor păți

Trei femei din Coreea de Nord au fost arestate la granița cu China, după ce au fost prinse în timp ce voiau să fugă în țara vecină.

Un profesor universitar a angajat mercenari ca să-şi salveze studentul de ISIS

Un respectat profesor universitar de la universitatea suedeză Lund a dezvăluit după ani buni cum şi-a salvat un doctorand care risca să fie ucis de ISIS

Recomandări
PNL şi USR boicotează toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor, în semn de protest față de ”alianța PSD-AUR”

Parlamentarii USR și PNL au anunțat că au decis să boicoteze ședințele de miercuri, 02 septembrie, în semn de protest față de ”noua alianță” formată între PSD, AUR și SOS.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.