Un profesor universitar a angajat mercenari ca să-şi salveze studentul de ISIS

61899576
Getty

Un respectat profesor universitar de la universitatea suedeză Lund a dezvăluit după ani buni cum şi-a salvat un doctorand care risca să fie ucis de ISIS

Charlotta Turner, profesor universitar de chimie analitică şi coordonator de doctorat la Universitatea Lund din Suedia, a relatat pentru revista universităţii cum în 2014 a primit un mesaj de la unul dintre studenţii săi, Firas Jumaah, care i-a transmis că nu-şi va mai termina teza de doctorat dacă nu se întoarce într-o săptămână. Studentul, care făcea parte din comunitatea Yazidi, i-a povestit că este în Irak şi că se ascunde cu familia într-o fabrică dezafectată, înconjurată de jihadiiştii ISIS, scrie The Local.

Jumaah se întorsese în Irak după un apel primit de la soţia, care i-a spus că islamiştii au cucerit satul vecin, au ucis bărbaţii şi au luat femeile sclave. Studentul a încercat, fără succes, să o salveze, dar când a văzut că este înconjurat de jihadişti a apelat la profesoara sa.

„M-am înfuriat când am văzut că ISIS se infiltrează chiar şi în lumea academică”, a relatat Turner. Ea a vorbit cu şeful pazei de la Universitate şi cu ajutorul acestuia a angajat o echipă de mercenari. Câteva zile mai târziu, aceştia l-au salvat pe Jumaah, pe soţia acestuia şi pe cei doi copii ai lor de jihadişti şi i-au dus pe Aeroportul Erbil.

„Niciodată nu m-am simţit atât de privilegiat”, a declarat Jumaah, care acum şi-a terminat teza de doctorat şi lucrează la o companie farmaceutică din Suedia. „Dar în acelaşi timp m-am simţit ca un laş fiindcă mi-am lăsat mama şi surorile în urmă.”.

Restul familiei a reuşit totuşi să supravieţuirască ocupaţiei ISIS. Jumaah plăteşte acum rate pentru a rambursa costul operaţiunii de salvare. Potrivit Universităţii Lund, cazul este unic în lume.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62008946
Atac cu grenadă într-un club unde sărbătoreau suporterii. Ce grupare ar fi comis atentatul
13 răniţi după explozia unei grenade în faţa unui club de noapte din Columbia. 
62008943
Jucării pentru bebeluşi inspirate de mişcarea #MeToo. "E o mare responsabilitate"
Uitați de albastru și roz. Dacă vreți să cumpărați un cadou pentru bebeluși, trebuie să știți că la modă sunt culorile neutre și jucăriile care stimulează inteligența celor mici.
62008938
"Legea sclaviei” scoate oamenii din nou în stradă. „Decizii luate peste capul nostru”
Protestatarii menţin presiunea asupra lui Viktor Orban. Zece mii de oameni au ieşit duminică seară în stradă, la Budapesta, în al patrulea şi cel mai amplu protest din ultima săptămână, intitulat „Crăciun fericit, domnule prim-ministru!"