Israelul a atacat sudul Beirutului, pentru prima oară de la armistiţiul din 27 noiembrie, după tiruri de obuze din Liban

62491892

Armata israeliană a bombardat vineri periferia de sud a capitalei libaneze Beirut, după ce a ordonat evacuarea locuitorilor cartierului Hadath, în urma unor tiruri de obuze nerevendicate către Israel, relatează AFP.

Acesta este primul atac în sudul Beirutului de la intrarea în vigoare a unui armistițiu, la 27 noiembrie, între Hezbollah și Israel, potrivit agenției oficiale libaneze de presă ANI.

Atacul vizând acest cartier dens populat, în care se află școli, a avut loc după ce armata israeliană a ordonat evacuarea unui sector, în urma unui tir nerevendicat de obuze vineri dimineața către Israel.

Panică și ambuteiaje

Ordinul armatei israeliene a provocat panică în zonă, un bastion al Hezbollah. Părinții au dat fuga speriați să-și ia copiii de la școli, care s-au închis, au constatat corespondenți AFP.

Un ambuteiaj uriaș s-a format la intrarea în periferia de sud, mulți locuitori ai acestui cartier bombardat intensiv în timpul Războiului din Liban încercând să fugă, potrivit corespondenților AFP.

Premierul libanez Nawaf Salam i-a cerut comandantului armatei Rodolphe Haykal „să acționeze rapid pentru (...) a identifica autorii actului iresponsabil al tirurilor de obuze, care amenință securitatea și stabilitatea Libanului”, a anunțat biroul acestuia de presă.

Președintele libanez Joseph Aoun, care se află într-o vizită la Paris, nu a reacționat imediat.

Israelul bombardează sudul Libanului

Armata israeliană a anunțat că desfășoară atacuri împotriva unor ținte Hezbollah în sudul Libanului, care se învecinează cu Israelul.

„Persoanele (prezente) în cartierul Hadath” să evacueze zona din jurul „instalațiilor Hezbollah”, a ordonat pe X un purtător de cuvânt al armatei israeliene care se adresează publicului arabofon, Avichay Adraee, care a indicat o clădire marcată cu roșu pe o hartă.

Imagini filmate de AFP vineri dimineața surprind fum ridicându-se deasupra satului libanez Khiam, situat în apropiere de frontieră, iar școlile au fost închise în mai multe localități, în regiunea Nabatiye, în urma amenințărilor israeliene.

Aceasta este a doua oară de la începutul armistițiului care a pus capăt războiului dintre armata israeliană și mișcarea libaneză susținută de Iran când au fost trase obuze din Liban către Israel. Prima oară au fost trase obuze la 22 martie.

Hezbollahul a negat, la fel ca la 22 martie, că se află la originea acestor tiruri și a anunțat că respectă armistițiul.

Siguranța locuitorilor

Vineri, armata israeliană a anunțat că două „proiectile” au fost trase din Liban, dintre care unul a fost interceptat, iar al doilea a căzut pe teritoriul libanez.

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz a amenințat, la rândul său, că „dacă nu este liniște la Kiryat Shmona și în localitățile din Galileea”, în nordul Israelului, „nu va fi liniște la Beirut”.

„Guvernul libanez poartă o responsabilitate directă pentru tot ceea ce vine către Galileea. Nu vom permite o întoarcere la realitatea lui 7 octombrie. Vom garanta siguranța locuitorilor din Galileea și vom acționa cu forță împotriva oricărei amenințări”, a amenințat Katz.

Întâlnire la Paris

Președintele libanez Joseph Aoun se află vineri în Franța, pentru a discuta cu președintele francez Emmanuel Macron, care își exprimă susținerea față de Liban și îndeamnă Guvernul israelian la reținere.

Președintele francez a reacționat împotriva atacurilor israeliene, pe care le-a denunțat drept o „încălcare a armistițiului”.

El a catalogat aceste atacuri drept „inacceptabile” și a subliniat că „fac jocul Hezbollahului”.

Aceasta este prima vizită oficială a noului președinte libanez în Occident de când a fost ales, în ianuarie, la care Parisul a contribuit puternic, în speranța lansării unui proces de reforme politice și economice în această țară aflată în criză.

Alegerea lui Joseph Aoun și formarea unui Guvern condus de către reformatorul Nawaf Salam au pus capăt unui blocaj politic de peste doi ani.

Emmanuel Macron a efectuat o vizită la Beirut la câteva zile după alegerile prezidențiale și a anunțat organizarea unei Conferințe Internaționale a Reconstrucției Libanului, a cărei dată nu a fost încă stabilită.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62531374
Regele Charles al III-lea, prima apariție publică după ce a fost spitalizat joi. Cum a fost surprins suveranul britanic. FOTO

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a fost văzut în public vineri dimineaţă, salutându-i pe trecători şi pe admiratorii săi, pentru prima dată după ce a petrecut o scurtă perioadă sub observaţie medicală într-un spital din Londra.  

62509160
Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de încălcarea armistiţiului energetic. Tensiuni continue în Marea Neagră

Operatorul energetic ucrainean Naftogaz a acuzat vineri Rusia că i-a bombardat instalaţii neprecizate, în timp ce Rusia, la rândul ei, a acuzat Ucraina de mai multe atacuri asupra infrastructurilor sale energetice, relatează AFP şi Reuters.

62531368
Amenințare directă de la Teheran pentru Trump: „Dacă americanii atacă sanctitatea Iranului, întreaga regiune va exploda”

Teheranul va lovi baze americane din regiune dacă Washingtonul îşi pune în practică avertismentul privind consecinţe militare pentru Iran în lipsa unui nou acord nuclear, a declarat vineri preşedintele Parlamentului iranian, transmite Reuters.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.