Inundaţii în Libia. Patru membri ai unei echipe de salvare din Grecia au murit într-un accident rutier

62385783
Agerpres

Patru membri ai unei echipe de salvatori din Grecia au murit duminică într-un accident rutier în Libia, la scurt timp după ce au sosit pentru a lua parte la operaţiunile de căutare şi salvare ca urmare a inundaţiilor devastatoare.

„Accidentul îngrozitor" a avut loc în timp ce echipa greacă se îndrepta de la Benghazi spre Derna, a declarat ministrul Sănătăţii pentru estul Libiei, Othman Abdeljalil, într-o conferinţă de presă în oraşul afectat de inundaţii, scrie AFP, potrivit News.ro.

Într-un comunicat emis duminică seara, statul major al armatei greceşti a oferit un bilanţ uşor diferit: trei morţi şi doi dispăruţi. Statul major general confirmase iniţial că o echipă de salvatori trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar menţionase doar "răni minore" printre membrii săi.

Un bilanţ neclar

„Echipa era formată din 19 membri. Patru dintre ei au murit, iar ceilalţi cincisprezece au fost răniţi. Opt sunt în stare stabilă, iar ceilalţi şapte sunt în stare critică", a declarat ministrul libian. Accidentul s-a produs când vehiculul echipei greceşti s-a ciocnit cu o maşină care transporta o familie libiană, ucigând trei dintre membrii acesteia şi rănind grav alţi doi, a adăugat ministrul.

La Atena, statul major al armatei greceşti a confirmat că o echipă de salvare trimisă în Libia de Ministerul Apărării a fost implicată într-un accident rutier, dar s-a limitat la a menţiona "răni minore" în rândul membrilor săi. "O operaţiune este în curs de desfăşurare pentru a repatria acest personal din Benghazi", au precizat autorităţile elene, care au anunţat că un avion C-130 al armatei greceşti cu o echipă medicală la bord a fost trimis în Libia în acest scop.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62380960
Kievul a recucerit o localitate strategică lângă Bahmut. ”Curățat de ruși. Ucraina își ia întotdeauna înapoi ce e al ei”
Generalul Aleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre ucrainene, a anunţat duminică recucerirea satului Klişciivka, la sud de oraşul strategic Bahmut, în regiunea Doneţk, transmite Reuters.
62387224
Președintele rus este furios după ce Armenia a trimis recent ajutoare umanitare în Ucraina
Președintele rus este furios după ce Armenia, aliat tradițional, a invitat 85 de soldați americani pentru exerciții de menținere a păcii, ce vor începe mâine.
62387222
Criza umanitară se adâncește în orașul libian Derna. Peste 11.300 de oameni au murit
Criza umanitară se adâncește în orașul libian Derna, după potopul ucigaș care a măturat localitatea duminica trecută.