Intră în vigoare rația la hârtie igienică în Ungaria. Viktor Orban a anunțat ce va urma

62116592

Plafonarea adaosului comercial la produsele de igienă din Ungaria a intrat în vigoare de luni 19 mai, dată de la care se va aplica și raționalizarea anunțată de către comercianți. Printre produsele care se vor vinde cu rația este și hârtia igienică.

Reducerea adaosului comercial se va aplica începând de luni şi la produsele nealimentare din Ungaria, scrie Hirado. Ministerul Economiei Naţionale a anunţat că adaosul comercial practicat de drogherii se va reduce la 15 la sută pentru 30 de categorii de produse, care includ articolele chimice şi de uz casnic, respectiv cele de igienă personală şi cosmetice.

Măsura luată de Viktor Orbanîn vederea limitării creşterii nejustificate a preţurilor unor produse (...) a condus la o reducere rapidă, durabilă şi substanţială a preţurilor. Preţurile a peste 900 de produse au scăzut în medie cu peste 19%”, susține agenția maghiară de stat citată.

Potrivit acesteia, ”lupta împotriva creşterii preţurilor va intra din această zi de luni într-o nouă fază: guvernul va extinde – începând din 19 mai şi până la sfârşitul verii – reducerea adaosului comercial şi asupra produselor de uz casnic. Mai precis, măsura se va aplica la încă 30 de categorii de produse, cum ar fi: detergenţii de vase, detergenţii de rufe sub formă de pulbere, batistele de hârtie şi chiar şi gelurile de duş – în cazul cărora s-a constatat că adaosul comercial depăşise proporţia de 30%”.

Reamintim că printre produsele cu preț plafonat se află și hârtia igienică, iar marii comercianți au anunțat deja că vor raționaliza vânzările la acest produs: maxim 5 de fiecare cumpărător și fără aplicarea de discounturi suplimentare.

Guvernul spune că prețurile au scăzut

Ministerul Economiei Naţionale a confirmat că măsura vizează drogheriile care comercializează peste 40 la sută din produsele de uz casnic aflate pe piaţă, cum ar fi magazinele DM, Rossmann, Müller, Douglas, Azúr, Estée Lauder şi Yves Rocher.

Magazinele mixte – care vând atât produse alimentare, cât şi nealimentare – nu vor fi afectate în mod direct de noua reglementare, dar reducerea preţurilor practicate de drogherii va spori concurenţa şi, prin urmare, scăderea preţurilor va avea loc pe o scară şi mai largă. Impactul acestei măsuri a fost resimţit deja săptămâna trecută, când mai mulţi actori importanţi din domeniul comerţului au redus preţurile unei game largi ale produselor specificate de minister, mai spune agenția de presă a televiziunii publice maghiare.

Conform sursei citate, Viktor Orban va introduce și alte plafonări, inclusiv la internet și telefonie:

Guvernul nu s-a oprit aici şi a purtat negocieri fructuoase cu instituţiile de credit, companiile de asigurări şi firmele de telecomunicaţii referitor la îngheţarea tarifelor serviciilor cu scopul de a limita creşterea preţurilor. Guvernul a reuşit să convingă companiile să limiteze în mod voluntar – luând în considerare interesele familiilor – taxele de administrare ale conturilor şi tarifele serviciilor.

Băncile vor readuce taxele aplicate la nivelul din ianuarie 2025, iar companiile de asigurări s-au angajat în mod voluntar să limiteze premiile prevăzute în contractele de asigurare de locuinţe nou încheiate de către populaţie la nivelul la care acestea se situau în ziua de 31 decembrie 2024”.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Joe Biden a împărtășit un mesaj emoționant după dezvăluirea diagnosticului de cancer: "Suntem mai puternici”

Fostul președinte Joe Biden a împărtășit un mesaj emoționant pe rețelele sociale după ce a dezvăluit că suferă de un cancer „agresiv” de prostată, duminică.

Corriere della Sera: Filoeuropeanul Dan are o revenire surprinzătoare, prima lovitură dură pentru suveranişti în Europa

Mii de oameni au invadat centrul Bucureştiului cu steaguri ale României şi ale Europei, scandând numele eroului lor: „Ni-cu-şor” şi sloganul: „Rusia, România nu este a ta”.  

Principalul furnizor de carne de pasăre al Uniunii Europene se confruntă cu o blocare a exporturilor. Care este motivul

Brazilia, cel mai mare exportator mondial de carne de pasăre și principalul furnizor de carne de pasăre al Uniunii Europene, nu mai are voie să livreze păsări și produse din carne de pasăre către UE din cauza gripei aviare.

 

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.