Întâlnire Trump-Macron la Casa Albă. Gestul familiar al președintelui SUA: ”Avem o relație deosebită”

×
Publicitate

Donald Trump l-a copleşit cu laude pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi a declarat că are o relaţie personală excelentă cu acesta.

Sunt atât de apropiaţi, se pare, încât şi-a permis să-i cureţe gulerul, un gest cam familiar pentru presa franceză, dar care l-a amuzat pe Macron.

Dincolo de complimentele publice, Trump şi-a păstrat poziţiile, ba chiar pare să îl fi convins el pe Macron să se răzgândească parţial în privinţa Iranului.

Cei doi șefi de stat au cerut împreună un nou acord cu Iranul.

Preşedintele american şi prima doamnă a Statelor Unite i-au întâmpinat din nou la Casa Albă pe Emmanuel Macron şi pe soţia acestuia. Domnii şi-au strâns mâna călduros, dar tradiţia europeană a pupatului pe obraz a fost îngreunată de pălăria albă cu boruri largi purtată de Melania Trump.

A urmat o ceremonie de întâmpinare, pe una dintre peluzele Casei Albe. Aproape cinci sute de soldaţi americani au luat parte la ceremonie, care a inclus trecerea în revistă a trupelor şi discursuri despre prietenia istorică dintre cele două ţări.

După ce au salutat toţi patru mulţimea de la balconul Casei Albe, primele doamne au plecat să viziteze Galeria Naţională de Artă, care găzduieşte o expoziţie cu 60 de lucrări ale pictorului francez Paul Cezanne.

Iar cei doi preşedinţi au plecat, ţinându-se de mână, spre Biroul Oval.

"Avem o relaţie foarte deosebită. De fapt, o să-ţi curăţ un pic mătreaţa... Era un pic. Trebuie să-l facem perfect. Este perfect!", a spus Trump.

După ce au discutat între patru ochi, celor doi li s-au alăturat şi restul delegaţiilor. Donald Trump n-a ratat nici acest moment ca să arate că Macron e interlocutorul lui preferat din Europa.

Donald Trump, preşedintele SUA: "Comerţul cu Franţa este complicat, pentru că există Uniunea Europeană. Aş prefera să negociez doar cu Franţa. Uniunea e foarte complicată pentru noi."

Deşi pornise cu ideea de a-l convinge pe Trump să nu scoată Statele Unite din acordul prin care Iranul şi-a luat angajamentul să renunţe la programul nuclear, Macron pare să fi fost el cel convins, cel puţin parţial. Preşedintele francez a numit acordul actual drept primul pilon al unuia mai amplu care trebuie încheiat cu Iranul.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: "Spun de mai multe luni că nu e un acord suficient, dar că ne permite măcar să avem până în 2025 un control asupra activităţilor nucleare. Dorim deci să putem de acum lucra la un nou acord cu Iranul."

Trump - Macron

Donald Trump trebuie să decidă până în 12 mai dacă retrage America din acordul actual şi, întrebat ce va face, a dat răspunsul său clasic: "Vom vedea". Cât despre noul acord, Emmanuel Macron a spus că acesta ar trebui să acopere şi programul balistic al Iranului, influenţa sa în regiune şi ce se va întâmpla după 2025.

Donald Trump, preşedintele SUA: "În ceea ce priveşte Siria, mi-ar plăcea să plecăm, mi-ar plăcea să-i aducem acasă pe soldaţii noştri extraordinari. Vrem să vină acasă şi vor veni, dar vrem să lăsăm o amprentă puternică şi durabilă şi despre asta am discutat pe larg."

După o zi încărcată, soţii Macron au fost din nou oaspeţii cuplului prezidenţial american pentru un dineu de stat, primul al acestei administrații.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
61955623
Un bărbat a fost împiedicat să se sinucidă de mai multe camioane parcate sub un pod

Mai multe echipaje de poliție și numeroase camioane au fost mobilizate, marți dimineața, pentru a împiedica un bărbat să se arunce de pe un pod. Incidentul a avut loc în Michigan, SUA.

61869280
Un fost bodyguard al lui Bin Laden primește ajutor social de la statul german

Un tunisian despre care se afirmă că ar fi fost bodyguard-ul liderului Al Qaida Osama Bin Laden trăieşte în Germania din 1997 şi primeşte 1168 de euro pe lună ca ajutor social, relatează marţi BBC.

61955608
Înalt responsabil al Comitetului Olimpic Irakian, răpit la Bagdad

Vicepreşedintele Comitetului Olimpic Irakian şi preşedinte al Federaţiei irakiene de box a fost răpit, marţi, în sudul Bagdadului, a anunţat un responsabil sportiv, citat de AFP.

Recomandări
Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
BNR anunță un record istoric. Euro urcă la 5,27 lei, peste nivelul din mai, când a fost un șoc provocat de căderea Guvernului

Leul se depreciază pe piaţa interbancară, după ce cursul valutar leu/euro a urcat, miercuri, 23 septembrie, la 5,27 lei/euro, peste cotaţia anunţată marți, de 5,2647 lei/euro.

Pod prabusit tir
Un pod de fier s-a prăbușit cu un TIR de zeci de tone pe el, în Bacău. Autoritățile locale dau vina pe șofer

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 12A, într-o localitate din judeţul Bacău, tocmai când trecea un TIR peste el. 

Vlcsnap 2026 09 23 12h54m04s534
Cine este tânăra Valentina, care a fost găsită moartă într-o valiză în apele Oltului. Iubitul ei este de negăsit

Caz șocant în județul Vâlcea. Câțiva pescari au scos la mal o valiză, în care au descoperit cu groază trupul fără viață al unei tinere. Anchetatorii spun că victima a fost ucisă cu violență.