Înmormântarea Prințului Philip, în imagini. Ce ar fi avut Regina asupra ei, în geantă. GALERIE FOTO

62185264

Regina Elizabeta a II-a, copiii și nepoții și-au luat rămas bun de la prințul Philip, care a murit vinerea trecută, cu două luni înainte să împlinească 100 de ani.

Ducele de Edinburgh a fost înmormântat, sâmbătă, în cripta familiei regale din capela St.George, de pe domeniul Windsor. Ceremoniile s-au desfăşurat în format restrâns, adecvat pandemiei.

Aprobate de regină, funeraliile au fost gândite să celebreze viaţa şi activitatea prinţului Philip, pe care acesta le-a pus de peste 70 de ani în slujba Marii Britanii.

Prințul Philip a fost înmormântat - 20

Acoperit cu drapelul şi blazonul Alteţei Sale Regale şi o coroană de flori, sicriul ducelui de Edinburgha fost ţinut în ultima săptămână în Capela Privată a Castelului Windsor.

Însoţit de diaconul de Windsor şi de Lordul Şambelan, a fost mutat la Intrarea de Stat a Castelului Windsor de un grup de membri ai Primului Batalion al Gărzii de Grenadieri din cadrul Companiei Reginei.

13 minute a durat ultimul drum al prinţului consort Philip, duce de Edinburgh. Sicriul a fost scos din castelul Windsor la ora locală 14.40 şi a fost aşezat într-un Land Rover model special. 5 minute mai târziu, cortegiul s-a pus în mişcare pe acest traseu în interiorul domeniului regal Windsor, flancat de detaşamente reprezentative pentru relaţiile speciale pe care Alteţa Sa Regală Prinţul Philip le-a avut cu armata britanică. La ora locală 14.53, procesiunea s-a încheiat la treptele de vest ale Capelei St. George.

Procesiunea a fost condusă de Fanfara Gărzii de Grenadieri, al cărei colonel a fost ducele de Edinburgh timp de 42 de ani. Au urmat membri ai Statului Major şi şefi de servicii militare, reflectând astfel relaţiile apropiate pe care prinţul Philip le-a întreţinut cu toate structurile de apărare militară.

Cortegiul funerar a fost întregit de membri foarte apropiaţi ai familiei. Sicriul prinţului a fost urmat pe jos de cei patru copii ai săi, prinţesa Anne, prinţul Charles, prinţii Edward şi Andrew. După ei s-au aflat nepoţii, prinţul William şi fratele lui Harry, despărţiţi de vărul lor Peter Philips, fiul prinţesei Anne. La procesiune au mai luat parte fiul surorii reginei Elisabeta a doua, dar şi soţul prinţesei Anne. Lor li s-au alăturat secretarul personal al ducelui de Edinburgh şi garda sa de corp precum şi câţiva valeţi din suita sa regală. Regina a încheiat cortegiul deplasându-se cu maşina.

Prințul Philip a fost înmormântat - 4

Pe durata procesiunii, trupele de artilerie ale Cavaleriei regale au tras câteva salve de tun, iar în Curfew Tower au bătut clopotele.

De-a lungul traseului au salutat cortegiul alţi nepoţi ai ducelui, dar şi nurorile şi soţiile nepoţilor.

Garda de Onoare şi Fanfara Regimentului de Infanterie The Rifles au interpretat imnul naţional britanic în timp ce întâmpina sicriul, care a trecut pe sub arcada Grajdurilor Regale.

Automobilul Land Rover s-a oprit în faţa treptelor din partea vestică a Capelei St. George, în timp ce şase militari din Marina Regală interpretau la fluier cântecul funerar "Still".

Diaconul de Windsor şi arhiepiscopul de Canterbury au întâmpinat sicriul, care a fost apoi depus, pentru câteva minute, pe trepte, pe acordurile unui alt cântec funebru - "Side".

La ora locală 15, a fost ţinut un minut de reculegere naţională.

Persoanele care au participat la procesiune nu au intrat în Capela St. George, cu excepţia membrilor familiei regale şi a secretarului privat al Alteţei Sale Prinţul Philip. Cele 30 de persoane care au putut intra în capelă s-au aşezat răzleţ în strană. Respectând regulile anti-pandemie în vigoare, au păstrat distanţa. Regina a stat singură.

În geantă, ar fi avut la ea obiecte speciale din viața petrecută alături de Prințul Philip, printre care și o fotografie cu ei doi, făcută în Malta, transmite Daily Mail. Insula italiană a fost un loc special pentru ei. După ce s-au căsătorit au locuit în Vila Guardamangia, între 1949 și 1951, în timp ce Prințul era ofițer naval.

Ulterior, Regina a descris acea perioadă ca fiind una dintre cele mai frumoase din viața, ei, fiind singura dată când a putut avea o viață „normală”.

Şapca militară şi sabia de ofiţer al Marinei Regale, care i-au aparţinut prinţului Philip, au fost depuse pe sicriu înainte de începutul slujbei.

Însemnele oficiale ale ducelui de Edinburgh - medalii şi decoraţii conferite Alteţei Sale Regale de Marea Britanie şi ţările din Commonwealth - alături de bastonul său de mareşal, decoraţia sa în formă de aripi ce i-a fost acordată de Forţele Aeriene Regale, precum şi însemne oficiale ale Danemarcei şi Greciei, au fost depuse pe perne aşezate în altarul Capelei St. George.

După slujbă, sicriul a fost coborât în cripta familiei regale din capela St. George, pe acordurile imnului naţional.

Prinţul Philip al Marii Britanii

Cu doar câteva ore înaintea înmormântării, suverana a dorit să arate lumii o fotografie personală, din 2003, în care ea şi Ducele de Edinburgh stau zâmbind în iarbă, pe un deal din Scoţia, nu departe de Balmoral, reşedinţa de vară tradiţională a familiei. Un moment de seninătate împărtăşită care alină poate suferinţa reginei, la despărţirea de cel care i-a fost soţ şi sprijin neclintit în ultimii 73 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Medici: Navalnîi poate suferi în orice moment un stop cardiac

Medici apropiaţi ai lui Alexei Nanalnîi au cerut să li se permită să îl vadă pe opozantul rus, care este bolnav şi în greva foamei, ei spunând că bărbatul poate suferi în orice moment un stop cardiac, informează AFP.

Scrisoarea lăsată de Regina Elisabeta pe sicriul soțului ei. Cum s-a semnat. FOTO

Regina Elisabeta a II-a a fost nevoită să stea singură, din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus ce prevăd distanţarea fizică, în timpul funeraliilor soţului său Philip care au avut loc sâmbătă după amiază la capela St.George.

Prinţii William şi Harry, văzuţi discutând împreună la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip

Prinţii William şi Harry au plecat împreună din capela St.George şi au fost văzuţi discutând la încheierea funeraliilor bunicului lor Philip, care au avut loc sâmbătă după-amiază la Windsor, relatează dpa.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.