VIDEO. Teroare într-un mall din Australia. Șapte oameni au murit, opt sunt răniți. Atacatorul a fost ucis de o polițistă

×
Publicitate

Un incident grav s-a petrecut sâmbătă într-un centru comercial din Sydney, Australia, unde mai multe persoane au murit după ce au fost înjunghiate. Printre cei decedați se numără și atacatorul.

UPDATE 15:17: Mama care a fost înjunghiată a murit la spital, după cum transmit autoritățile locale. Bebelușul ei este încă în operație.

Șapte oameni au murit, în timp ce alți opt sunt spitalizați, între care şi un copil, au anunţat poliţia şi serviciile de urgenţă, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Poliţia a precizat că atacatorul a acţionat singur şi că până în prezent nu i-a stabilit identitatea.

De asemenea, poliţia a precizat că nimic la locul atacului nu indică motivaţia agresiunii cu cuţitul, dar precizează că nu exclude o pistă "teroristă".

Tragedia s-a produs în marele complex comercial Westfield Bondi Junction, care era plin de clienţi sâmbătă după-amiază.

Martorii oculari au descris scene de panică, clienţii alergând pentru a se pune la adăpost în timp ce poliţia încerca să securizeze zona.

Imagini surprinse de camerele de securitate difuzate de media locale arată un bărbat alergând cu un cuţit mare în mână prin centrul comercial, în timp ce persoane rănite zac la sol.

"Primele gânduri ale tuturor australienilor se îndreaptă spre cei care sunt afectaţi şi spre apropiaţii lor", a scris pe reţeaua socială X prim-ministrul Anthony Albanese.

Atacatorul a fost împuşcat de o femeie, agent de poliţie, după ce a atacat mai mulţi oameni, potrivit poliţiei.

"Agentul a tras cu o armă de foc şi acea persoană este acum decedată. Mi se spune că sunt cinci victime care au murit ca urmare a acţiunile acestui infractor", a spus asistentul comisarului poliţiei din New South Wales, Anthony Cooke într-o conferinţă de presă.

Prim-ministrul australian a lăudat curajul poliţistei care l-a împuşcat pe atacator, spunând că aceasta a intrat singură în "acţiunea în desfăşurare, evident foarte periculoasă. Ea este cu siguranţă o eroină. Nu există nicio îndoială că a salvat vieţi prin acţiunea ei. Şi este un exemplu că acei oameni care poartă (uniforma) sunt oameni care se grăbesc spre pericol, nu fug de el. Şi le mulţumesc fiecăruia, fiecăruia dintre ei, pentru acţiunile pe care le-au întreprins până acum şi pentru acţiunile pe care le vor întreprinde în zilele următoare, şi ele o perioadă dificilă. Vă mulţumesc”, a transmis Anthony Albanese.

Un martor a descris momentul în care atacatorul a fost ucis de o poliţistă. "Dacă nu îl împuşca, ar fi continuat, era într-un acces de furie. Apoi s-a dus şi a încercat să-l resusciteze. Avea un cuţit cu o frumoasă lamă lungă asupra lui", a spus un bărbat care nu a dorit să-şi divulge numele.

Inițial, potrivit The Guardian, poliția a transmis următorul comunicat:

”Un incident critic s-a produs în urma împușcării unui bărbat la Bondi Junction. Cu puțin timp înainte de ora 16:00 (sâmbătă 13 aprilie 2024), serviciile de urgență au fost chemate la Westfield Bondi Junction în urma unor informații privind mai multe persoane înjunghiate.

Oamenii sunt sfătuiți să evite zona. Cercetările continuă în legătură cu incidentul, nu există alte detalii.”

Australia, Sydney, politie

Echipe de televiziune care au transmis în direct de pe străzile din jurul centrului comercial Westfield au discutat cu cumpărătorii care au fugit din centru.

Unul dintre bărbații intervievați a spus că a văzut un cadavru acoperit de sânge.

ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE:

O femeie care a fugit din centrul comercial, a declarat că ar fi auzit și focuri de armă: "Am auzit împușcături", a declarat ea pentru 9 News.

Jason, un cumpărător evacuat din mall, a declarat pentru 9 News că l-a văzut pe presupusul atacator cu o "lamă mare și frumoasă".

"Toată lumea a început să fugă spre capătul clădirii", a spus el.

Jason a spus că a văzut ulterior cum o polițistă l-a împușcat pe presupusul atacator.

"Ea l-a împușcat", a spus el despre incident. "După ce l-a împușcat, i-a făcut manevre de resuscitare".

Un bebeluș, printre victime

Oamenii care se aflau pe străzile din Bondi Junction au relatat că o mamă și un bebeluș se află printre victimele înjunghierii.

Un bărbat, intervievat de 9 News, a declarat că alți cumpărători au încercat să ajute o mamă și copilul ei care fuseseră înjunghiați. Bărbatul a spus că a ținut copilul în timp ce el și ceilalți încercau să oprească sângerarea.

De asemenea, alte persoane încercau să se ocupe de mamă, care a decedat.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Fiul lui Joe Biden va fi judecat. Cererea de respingere a acuzaţiilor de posesie ilegală de armă nu a fost acceptată

Un judecător federal din Delaware nu a dorit să respingă acuzaţiile de posesie ilegală de arme de foc aduse împotriva lui Hunter Biden, unul dintre cele două cazuri penale intentate împotriva fiului lui Joe Biden, relatează Reuters.

Descoperire de aproape 40 de milioane de euro în Oceanul Indian. Ce au găsit polițiștii în interiorul a două nave suspecte

Marina regală britanică a confiscat droguri ilegale în valoare de aproape 41 de milioane de dolari (peste 38 de milioane de euro) de la traficanţi din Orientul Mijlociu, relatează sâmbătă dpa.

Accident grav într-o celebră stațiune turistică din Turcia: 1 mort și 10 răniți. Au fost mobilizate mai multe elicoptere

O persoană a murit şi alte 10 au fost rănite - între ele și doi copii - după ce un pilon de teleferic s-a prăbușit într-o stațiune montană din Antalya, în sudul Turciei.

Recomandări
Sorin Grindeanu, după consultările de la Cotroceni: „PSD este pregătit să preia guvernarea. Suntem îndreptățiți”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat joi, după discuţiile cu preşedintele Nicușor Dan, în vederea desemnării premierului, că social-democraţii i-au spus preşedintelui că sunt pregătiţi să preia guvernarea.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

Consultări la Cotroceni. Președintele a chemat liderii partidelor pentru desemnarea premierului, PSD cere guvernarea

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.