Incendiu scăpat de sub control în centrul Spaniei. 1.500 de persoane au fost avertizate să nu iasă din case

62473319
Profimedia

Un incendiu de pădure izbucnit în centrul Spaniei a ars aproximativ 2.500 de hectare şi era miercuri scăpat de sub control, informează Xinhua, precizând că 1.500 de persoane au fost avertizate să nu îşi părăsească locuinţele din cauza fumului.

Televiziunea publică spaniolă a relatat că incendiul a izbucnit marţi la prânz în localitatea La Estrella, din provincia Toledo, în urma unui accident în care au fost implicate două vehicule.

În zonă sunt mobilizate 160 de persoane care încearcă să stingă flăcările.

Incendiul se propagă spre regiunea vecină Extremadura din cauza naturii terenului, acoperit cu tufişuri, şi a rafalelor de vânt.

Agenţia Meteorologică de Stat (AEMET) a anunţat miercuri că al patrulea val de căldură al verii va începe vineri şi va dura până duminică sau luni.

În această vară sunt aşteptate temperaturi extreme care nu au mai fost înregistrate în Spania de mai bine de 30 de ani, a avertizat AEMET.

În iulie, ţara a înregistrat 771 de decese din cauza temperaturilor extreme, cu 85 mai multe decât în aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Institutului de Sănătate Carlos al III-lea.

Iarna trecută a fost cea mai caldă în ţară din 1961, cu 1,9 grade peste medie.

Spania este puternic afectată de incendii forestiere în fiecare vară. În medie, au loc aproximativ 17.000 de incendii de pădure, majoritatea mai mici de un hectar, care pârjolesc circa 114.000 de hectare de suprafaţă forestieră.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62277708
Reuniune de urgență la OMS. Virusul care se poate răspândi în toată lumea. Ar putea fi decretată alertă maximă
Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) asupra mpox - boală cunoscută şi sub denumirea de „variola maimuţei'' - se va reuni „cât mai curând posibil".  
62400972
În așteptarea unui atac din partea Iranului, Israelul amenință că îl va ucide pe noul șef al Hamas: „Un terorist de seamă”
Statele Unite mobilizează aliații pentru a ajuta din nou la apărarea Israelului, împotriva așteptatului atac iranian. În același timp, însă, oficialii americani presează țările arabe partenere să convingă Iranul să nu treacă la atac.
62345297
Cea mai mare insulă a Greciei, zguduită miercuri de trei cutremure. Ce magnitudine au avut
Insula grecească Creta a fost zguduită de trei cutremure miercuri dimineaţă, informează DPA.