Incendii catastrofale în Australia. 3.000 de militari rezerviști au fost mobilizați

62101934
Pro TV

Australia a chemat 3.000 de rezervişti să se desfăşoare pentru a face faţă incendiilor de vegetaţie care devastează în prezent ţara, a anunţat sâmbătă premierul Scott Morrison, o mobilizare fără precedent, relatează AFP.

„Această decizie permite să avem mai mulţi oameni pe teren, mai multe avioane pe cer, mai multe nave pe mare”, a declarat Scott Morrison, criticat pentru modul în care a gestionat incendiile violente care durează din septembrie.

Un general două stele a fost numit pentru a superviza intervenţia armatei, iar HMAS Adelaide - o navă de debarcare cu elicoptere - a fost desfăşurată pentru a contribui la efortul de luptă contra focului.

De mai multe luni, armata australiană îşi aduce ajutorul în materie de recunoaştere aeriană, cartografie, căutare şi salvare, logistică şi sprijin aerian.

Circa 2.000 de militari au fost deja desfăşuraţi.

„Guvernul nu a luat această decizie superficial. Este pentru prima dată când sunt mobilizaţi atât de mulţi rezervişti. Cred că este pentru prima dată în istoria ţării noastre”, a afirmat ministrul Apărării, Marise Payne.

Un număr mai mic de rezervişti au fost desfăşuraţi pentru a lupta împotriva incendiilor în statul Queensland (nord-est).

Acest anunţ intervine în contextul în care premierul Scott Morrison este de mai multe săptămâni ţinta criticilor din cauza gestionării actualei crize.

Zeci de mii de australieni și-au părăsit locuințele

 

Zeci de mii de australieni şi-au părăsit sâmbătă domiciliile - pe fondul condiţiilor meteorologice din weekend care riscă să extindă incendiile de pădure şi mai mult - staţiunile turistice de obicei animate în acest sezon devenind oraşe fantomă.

Starea de urgenţă a fost decretată în sud-est-ul insulei-continent, regiunea cea mai populată, şi ordinul de evacuare a fost dat vineri pentru mai mult de 100.000 de persoane din trei state.

"Astăzi este vorba despre a salva vieţi", a avertizat premierul din Noul Wales de Sud, Gladys Berejiklian.

"Am văzut cum au plecat zeci de mii de persoane", a mărturisit şeful pompierilor din acest stat, Shane Fitzsimmons.

Turiştii şi locuitorii din sud-estul ţării şi-au abandonat cazările şi locurile de vacanţă.

Autostrăzile care leagă oraşele de coastă de Sydney şi alte mari oraşe au fost blocate de lungi şiruri de maşini.

Incendiile de vegetație se vor agrava în zilele următoare

 

Sfârşitul de săptămână se anunţă catastrofal pe frontul incendiilor.

Temperaturile caniculare aşteptate sâmbătă - depăşind 40 de grade Celsius - vor fi însoţite de vânturi violente care riscă să înteţească unele incendii de vegetaţie care ard în întreaga ţară de patru luni, majoritatea scăpate de sub control.

De la începutul anotimpului de incendii în septembrie, cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, alte zeci sunt date dispărute şi peste 1.300 de case s-au transformat în cenuşă.

O suprafaţă de două ori mai mare decât Belgia a ars.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62102019
Mii de irakieni l-au omagiat pe Soleimani, la Bagdad. Unde va fi înhumat generalul

Mii de irakieni s-au adunat, sâmbătă, pe străzile din Bagdad în jurul sicrielor generalului iranian Qassem Soleimani şi ale lui Abu Mahdi al-Muhandis, principalul său locotenent din Irak, ucişi în noaptea de joi spre vineri într-un raid american.

62102034
Inundații grave în Indonezia, în zona capitalei. Cel puțin 53 de persoane au murit

Zeci de mii de indonezieni nu se întorseseră încă la casele lor sâmbătă, în urma inundaţiilor care au lovit regiunea capitalei Jakarta, soldate cu moartea a 53 de persoane, au informat autorităţile, citate de AFP.

62100902
Trump, după moartea lui Soleimani: "Am luat măsuri pentru a opri un război"

Tensiuni uriașe între Washington și Teheran, după ce președintele american Donald Trump a ordonat uciderea omului numărul doi de la Teheran, generalul Qassem Soleimani.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.