12 oameni au murit în Italia din cauza coronavirusului. Printre persoanele infectate sunt și copii

×
Publicitate

Virusul pornit din Asia a provocat al 12-lea deces din Italia, unde numărul îmbolnăvirilor a urcat la 374.

 

 

Printre cei infectați sunt şi copii, care din fericire sunt în stare bună. Pe de altă parte, toți cei care s-au stins erau vârstnici și aveau şi alte probleme de sănătate, precizează autorităţile din peninsulă.

Singura zonă de carantină din Europa se afla în nordul Italiei. Aşa-numitele "zone roşii" includ însă localități mici, 11 la număr. Sunt asemănătoare comunelor de la noi şi sunt înconjurate de terenuri agricole. Acolo trăiesc în jur de 50 de mii de oameni printre care şi mulţi romani.

Aşa arata străzile din Fombio, un orăşel cu aproape 2.300 de suflete, aflat în provincia Lodi. Este a doua zi de carantină şi absolut toţi localnicii au rămas în case. Poliţiştii au închis ieşirile din oraş.

Codogno, supranumit şi Wuhanul italian, pentru că acolo a fost pacientul zero din Peninsula, număra 15.000 de locuitori. Câteva sute sunt de la noi din ţară.

Cătălin Valeriu Babasa: "Atmosfera este ca să spun aşa neagră, lumea este speriată, pe zi ce trece creşte numărul celor infectaţi şi asta-i sperie, ne sperie pe toţi şi eu sunt speriat."

Teama creşte şi mai mult atunci când oamenii află ca persoane apropiate lor sunt infectate.

Cătălin Valeriu Babasa: "Ne am întâlnit cu un coleg astăzi care lucrează în aceeaşi multinaţională ca să zicem aşa şi colegi de-ai pacientului 1 sunt infectaţi. ceea ce nu se aştepta nici colegul cu care ne-am întâlnit astăzi este faptul că şi de la ei sunt persoane infectate şi automat a băgat panica în noi pentru că nus tim dacă şi noi suntem, noi lucrând împreună."

În Alassio, un alt orăşel italian, două hoteluri sunt în carantină, după ce o femeie de 72 de ani, care a stat într-una dintre camere, a fost transportată la spital cu suspiciuni de infectare cu coronavirus. Pentru că situaţia este apăsătoare sunt speriaţi inclusiv cei care stau mai departe de epicentrul epidemiei.

Ioana Covaci: "Stăm în casă. Am ieşit dar foarte puţin şi am ieşit singura să fac un pic de cumpărături."

Mihaela Stanca: "Aici s-au închis şcolile, bibliotecile, bisericile, nu le mai dau voie să facă slujbe"

La mai puţin de o oră cu maşina de zonele de carantină se afla cel mai mare oraş din Lombardia, Milano. Porumbeiii sunt acum mai numeroşi ca turiştii în faimoasa Piaţă a Domului. Muzeele, universităţile şi şcolile sunt închise iar barurile şi cafenelele au program redus, doar până la şase seara.

 

Articol recomandat de sport.ro
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Derapaj incredibil în timpul finalei Spania - Argentina: „Sunt niște porci, niște escroci, niște bătăuși”
Citește și...
Reacția biroului lui Netanyahu după ce primarul din New York a vorbit despre arestarea acestuia: „Vrea să distragă atenția”

Biroul lui Benyamin Netanyahu a condamnat, duminică, declaraţiile primarului din New York, Zohran Mamdani, care a menţionat posibilitatea arestării prim-ministrului israelian cu ocazia vizitei acestuia la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

Haos la New York, înaintea finalei campionatului mondial la fotbal Argentina - Spania, din cauza ploilor torențiale

Ploile torențiale care au provocat inundații rapide au făcut haos la New York și în statul vecin New Jersey.

VIDEO. Momentul în care frații Tate au fost arestați în SUA, la cererea Marii Britanii. Ce acuzații grave li se aduc

Controversații milionari Andrew și Tristan Tate au fost arestați duminică la Miami, în urma unei cereri de extrădare formulate de Marea Britanie.

Recomandări
Caniculă și furtuni în toată țara. Ministerul Mediului a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat Comitetul ministerial pentru situații de urgență pentru a evalua efectele avertizărilor meteo și măsurile necesare pentru protejarea populației.

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă cu mai bine de patru ani.

Alertă în județul Tulcea. Populația, avertizată cu un mesaj RO-ALERT, după ce radarul MAPN a detectat ”o țintă aeriană”

Ministerul Apărării Naţionale a anunțat, duminică, faptul că sistemul său de supraveghere radar a detectat în ziua de 19 iulie, ora 13.19, ”o țintă aeriană la o distanță de aproximativ 15 km est de localitatea Vâlcove, Ucraina”.