Fotografia anului desemnată de UNICEF: imagine cu doi copii într-o zonă de război din Etiopia

62312402

O imagine surprinsă de fotograful Eduardo Soteras, în care doi copii absorbiţi de lectură şi care zâmbesc într-o bibliotecă devastată de război a unei şcoli primare din regiunea Tigray din Etiopia, a fost desemnată Fotografia Anului de UNICEF.

"Zâmbetele de pe feţele lor arată un moment de fericire. Este un moment rar, în mijlocul distrugerii şi violenţei”, a declarat Fondul pentru copii al Naţiunilor Unite la ceremonia de premiere, de joi, de la Berlin, conform news.ro.

„Dorinţa de a descoperi şi de a învăţa lucruri noi este adesea atât de mare încât pe copii îi face să uite natura ameninţătoare a situaţiei. Acesta este mesajul Fotografiei Anului 2022 UNICEF", a spus patroana UNICEF, Elke Büdenbender, soţia preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier.

"Fotografia câştigătoare ne cere să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că se pot juca şi învăţa chiar şi în cele mai adverse circumstanţe. Pentru că doar aşa îşi pot păstra speranţa şi încrederea în vremuri de război şi alte crize".

Premiul al doilea a fost acordat unei fotografii realizate de fotograful american Ron Haviv într-un subsol din Kiev, Ucraina. Mai mulţi copii care au căutat refugiu acolo de atacuri privesc curioşi o cartea care le este arătată de o profesoară. Ron Haviv şi-a intitulat relatarea din Ucraina "Am avut odată o casă".

Fotograful german Daniel Pilar a fost recompensat cu premiul al treilea pentru imaginile sale cu fete într-o şcoală secretă din Kabul.

"Setea de cunoaştere şi educaţie este elementul unificator al fotografiilor premiate anul acesta", a spus Peter-Matthias Gaede,membru al juriului Comitetului german pentru UNICEF.

"În special în zonele de conflict şi ţările aflate în criză, şcolile şi serviciile de sprijin psihosocial sunt locuri ale speranţă care oferă stabilitate copiilor şi le dă putere".

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62312401
Brazii de Crăciun, folosiți pentru reconstruirea eco-sistemelor de la malul apelor, într-un oraș din Louisiana

După ce-și îndeplinesc misiunea de a aduce bucurie în case în perioada sărbătorilor, brazii de Crăciun primesc un nou rol într-un oraș din Louisiana.

62312398
Fondatorul platformei de tranzacționarea criptomonedelor FTX a fost eliberat pe o cauțiune de 250 de milioane de dolari

Sam Bankman-Fried - fostul deținător al platformei pentru tranzacționarea criptomonedelor FTX, acum în faliment - a fost eliberat pe o cauțiune de 250 de milioane de dolari.

62312390
Surpriză de proporții pentru un pescar care a ieșit cu Barca în sudul Mării Caraibelor. S-a trezit înconjurat de orci

Un pescar care a ieșit cu barca în sudul Mării Caraibelor a avut parte de o surpriză de proporții. Când credea că va avea parte de o zi liniștită de pescuit, omul s-a trezit înconjurat de orci.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.