Hezbollah a anunțat că a lansat 90 de rachete spre o bază militară din nordul Israelului

62484772

Hezbollah a anunţat marţi că a vizat o bază militară israeliană în apropiere de Safed, în nordul Israelului, cu două salve de 90 de rachete în total, în timp ce Libanul este lovit de raiduri israeliene intense, relatează AFP.

"În apărarea Libanului şi a poporului său", luptătorii Hezbollah au vizat "Baza Dado", lângă Safed, în nordul Israelului, cartierul general al Comandamentului de nord al armatei israeliene cu un total de 90 de rachete, a declarat gruparea şiită pro-iraniană în două comunicate separate.

Israelul a efectuat în noaptea de luni spre marţi noi lovituri împotriva ţintelor grupării islamiste Hezbollah în Liban, după bombardamente de mare amploare care au făcut peste 500 de morţi luni, amplificând temerile legate de o conflagraţie în regiune la aproape un an de la începutul războiului în Fâşia Gaza.

Bombardamentele efectuate cu o zi înainte, de o intensitate fără precedent de la începutul schimburilor de tiruri transfrontaliere în octombrie 2023, au vizat "circa 1.600 de ţinte teroriste", potrivit armatei, în sudul Libanului şi în valea Bekaa (în est), bastioane ale Hezbollah.

Gruparea şiită libaneză a revendicat în cursul nopţii trecute noi tiruri cu rachete Fadi 2 asupra Israelului. Armata israeliană a confirmat că a detectat aproximativ 20 de tiruri.

Conform unui bilanţ actualizat, 558 de persoane au fost ucise în Liban în atacurile Israelului de luni, iar aproximativ 1.650 au suferit diverse tipuri de răni care necesită îngrijiri medicale, potrivit EFE.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62401390
Rusia face un anunț îngrijorător. Guvernul rus vrea să crească cheltuielile militare cu o sumă a impresionantă

Guvernul rus a desemnat marţi cheltuielile pentru apărare şi securitate naţională drept una dintre priorităţile bugetului de stat pentru 2025, după aproape trei ani de război în Ucraina, relatează EFE.

62485331
Un restaurant, „Trattoria Meloni”, a fost deschis în Albania în faţa unei tabere de migranţi arestaţi în apele italiene

Un restaurant denumit ”Trattoria Meloni” a fost deschis în Albania, în apropierea unui centru de primire a migranţilor arestaţi în apele italiene, de către un antreprenor, Gjergj Luca, în vârstă de 58 de ani.

62402695
Recep Tayyip Erdogan la tribuna ONU: Sistemul ONU moare în Gaza, nu numai copiii palestinieni

Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: "Sistemul ONU moare în Gaza, nu numai copiii", a declarat marţi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în faţa liderilor din lumea întreagă reuniţi la New York pentru Adunarea Generală a ONU.

 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară, inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.