Haos intr-o inchisoare din Birmingham. 600 de detinuti au incercat sa preia controlul, au distrus si incendiat celule

61854253

O noua revolta a izbucnit vineri intr-o inchisoare engleza, implicand mai multe sute de detinuti la Birmingham (centrul Angliei), a anuntat intreprinderea privata de paza care gestioneaza institutia, relateaza AFP.

''Suntem in continuare in curs de interventie ca urmare a incidentului de la inchisoarea din Birmingham'', a declarat intr-un comunicat Jerry Petherick, responsabilul intreprinderii G4S, care se ocupa de problemele privind detentia, conform Agerpres.

Revolta a izbucnit la scurt timp dupa ora 9,00 GMT, cuprinzand la inceput doua aripi ale cladirii, dupa care ea s-a extins la alte doua, se precizeaza in comunicat. ''Nici un angajat nu a fost ranit'', a subliniat sindicatul Asociatiei politistilor din inchisori (POA), precizand ca in tulburari sunt implicati circa 600 de detinuti, conform Metro. 

revolta inchisoare

S-ar parea ca cifra este totusi mai mare, a declarat pentru AFP o sursa penitenciara. Media britanice au relatat ca exista cel putin un detinut ''grav ranit'' si ca unii dintre detinuti au distrus si au incendiat celule.

La fata locului au fost trimise forte de ordine si un elicopter survola spatiul aerian al inchisorii dupa-amiaza, potrivit imaginilor transmise de media britanice. Cele patru aripi ale cladirii cuprinse de revolta au fost izolate de restul inchisorii, unde se afla inchisi 1.450 de detinuti.

revolta inchisoare

Revolta are loc dupa o serie de alte incidente in inchisorile britanice in ultimele saptamani. La jumatatea lui noiembrie, circa zece mii de membri ai personalului penitenciar si-au intrerupt activitatea pentru a protesta fata de starea de ''decadenta'' ce domneste, in opinia lor, in inchisorile din Regatul Unit.

Potrivit unor cifre oficiale, numarul detinutilor din regat era la inceputul lui noiembrie de circa 85.000.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61854234
Discutia purtata de reprezentantul presedintelui rus pe probleme de mediu cu Pamela Anderson si cadoul primit de aceasta
Pamela Anderson isi ia foarte in serios rolul de activist pentru mediu. Actrita si-a dus mesajul, personal, tocmai la Moscova. Acolo s-a intalnit cu reprezentantul presedintelui rus pe probleme de mediu, Serghei Ivanov.
61854227
Atac cu 13 morti asupra unui autobuz care transporta militari, in Turcia. Erdogan da vina pe kurzi
Atentat sangeros in orasul Kayseri din Turcia, in campusul universitatii Erciyes.
61847690
Hillary Clinton da vina pe Vladimir Putin si pe FBI pentru pierderea alegerilor. "Un complot fara precedent al rusilor"
Acuzatii dure ale candidei democrate la presedintia SUA, vizand implicarea Kremlinului in alegerile prezidentiale americane.