Hans Klemm, îngrijorat de modificările Codurilor Penale: ”Urmărim cu atenție”

61958529
Pro TV

Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, şi-a exprimat marți îngrijorarea cu privire la modificările aduse Codurilor Penale.

 "Vrem să ne asigurăm că orice modificare legislativă consolidează sistemul judiciar şi independența justiției", a spus ambasadorul, iar propunerile actuale ar pune în pericol cooperarea dintre România şi Statele Unite, pe zona judiciară.

Ambasadorul Hans Klemm a spus că anul trecut SUA au făcut "clare" preocupările faţă de modificările legislative vizând legile justiţiei şi a apreciat drept foarte bună decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a sesiza Curtea Constituţională privins aceste legi.

"Acum urmărim cât de aproape putem un nou pachet de legi care trebuie să răspundă deciziilor Curţii Constituţionale din ultimii ani privind Codul penal şi Codul de procedură penală. (...) În primul rând, vrem să ne asigurăm că orice modificare legislativă consolidează sistemul judiciar, independenţa justiţiei. Statele Unite sunt foarte interesate şi de cooperarea în sfera aplicării legii. Vrem să ne asigurăm că modificările legislative nu pun în dificultate cooperarea dintre organele de aplicare a legii din SUA şi din România", a declarat Hans Klemm.

Întrebat dacă este îngrijorat de modificările la Codurile Penale, ambasadorul SUA a răspuns: "Da, din acest motiv urmărim cu atenţie".

El a spus că una dintre modificările care ar putea afecta colaborarea între autorităţile judiciare ar putea fi legată de neutilizarea probelor video în instanţă.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61958478
Momentul în care o maşină a fost înghiţită de lavă, în Hawaii. VIDEO
Cel puţin 30 de locuinţe au fost distruse complet şi alte câteva zeci sunt ameninţate de râurile de lavă aduse la suprafaţă de vulcanul Kilauea, cel mai activ vulcan din arhipelagul Hawaii, intrat încă de joi în fază eruptivă.
61958444
Kim Jong-un a efectuat o vizită surpriză în China
Kim Jong-un s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping în nordul-estul Chinei, o vizită secretă, cu câteva săptămâni înaintea unui summit prevăzut între liderul nord-coreean şi preşedintele american Donald Trump.
61958442
Un şofer de taxi a fugit cu geanta clientei, în care erau peste 100.000 euro
Taximetristul de 57 de ani a fost arestat de poliţie, care a găsit banii în locuinţa lui.