Guvernul spaniol ia măsuri dure împotriva separatiştilor catalani. Proteste în Barcelona

×
Publicitate

Guvernul spaniol face orice ca sa împiedice organizarea unui referendum pentru independenţă, în Catalonia.

Miercuri, poliţistii au facut raiduri, la mai multe ministere ale guvernului regional, si au arestat 14 persoane. Un lider regional, afirmă că Spania a impus de facto starea de urgenţă în Catalonia, iar mii de oameni au ieșit în stradă  după arestări.

 Catalanii insistă sa organizeze un referendum pentru independenţă pe 1 octombrie, însă autorităţile de la Madrid l-au declarat ilegal. Cel mai nou sondaj oficial, arată că în prezent, 41 la sută dintre cetateni susţin independenţa, iar 49 la sută, se opun.

Mii de catalani au ieşit miercuri în stradă, după arestarea a 13 membri ai Guvernului acestei regiuni din nord-estul Spaniei, care vrea să organizeze un referendum pe tema autodeterminării, interzis de justiţie, iar preşedintele catalan a acuzat Madridul că vrea să impună de facto starea de urgenţă, relatează AFP.

În faţa sediului Departamentului Afacerilor Externe, un jurnalist AFP a văzut manifestanţi încercuind şi bătând cu palmele într-un vehicul aparţinând Gărzii Civile şi busculade între poliţişti şi manifestanţi. ”Afară cu forţele de ocupaţie!”, strigau catalani la manifestaţia de la Barcelona. ”Vom vota să fim liberi!”, se putea citi pe pancarte.

O purtătoare de cuvânt a Gărzii Civile a confirmat pentru AFP ”13 arestări ale unor reprezentanţi de rang înalt din cadrul Guvernului Cataloniei şi 22 de percheziţii”, în cadrul unor operaţiuni efectuate de căttre forţele de ordine cu scopul de a împiedica ţinerea referendumului pe 1 octombrie. Aceste operaţiuni au fost hotărâte de către un judecător de instrucţie de la Barcelona, care a dispus să se opereze 41 de percheziţii.

Garda Civilă a confiscat miercuri milioane de buletine de vot la Bigues, la 45 de kilometri de Barcelona, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Poliţişti percheziţionau de asemenea sediile CUP (Candidatura Unităţii Populare), un partid separatist de extremă stânga, un aliat al Guvernului regional.

”Guvernul a suspendat de facto autonomia Cataloniei şi a aplicat de facto o stare de urgenţă”, a declarat preşedintele catalan Carles Puigdemont, acuzând Guvernul spaniol că este ”totalitar” şi încalcă ”drepturile fundamentale”.

”Avem cu toţii obligaţia să respectăm legea”, a declarat anterior, la Madrid, şeful Guvernului Mariano Rajoy, într-o agitată sesiune parlamentară, în care un grup de aleşi catalani au părăsit hemiciclul.

Guvernul catalan a confirmat arestarea mâinii drepte a vicepreşedintelui Oriol Junqueras, Josep Maria Jove, secretarul general al vicepreşedinţiei.

Era neclar dacă aceste arestări au loc doar pe timpul percheziţiilor sau vor fi urmate de mandate de arest preventiv.

Curtea Constituţională i-a avertizat prin curier pe liderii şi funcţionarii catalani că nu pot să coopereze la organizarea ”scrutinului ilegal” de la 1 octombrie.

Însă susţinătorii independenţei, care au adoptat pe 6 septembrie o lege de organizare a referendumului, care este mai presus de orice alte lege în opinia lor, au ignorat avertismentul.

”Să rezistăm paşinic. Să ieşim şi să ne apărăm instituţiilor fără violenţă”, a îndemnat într-un mesaj pe Twitter Jordi Sanchez, preşedintele uneia dintre principalele mişcări care susţin independenţa care provine din societatea civilă, Adunarea Naţională Catalană (ANC).

FC Barcelona, care susţine un referendum legal, a intervenit în dezbatere şi a condamnat operaţiunile poliţiei. ”FC Barcelona, credincioasă angajamentului istoric în favoarea apărării ţării, democraţiei, libertăţii de exprimare şi dreptului de a decide, condamnă orice acţiune susceptibilă de împiedicare a exercitării depline a acestor drepturi”, a anunţat el.

”Cer... să se revină la normal”, a declarat la rândul său Mariano Rajoy pe culoarele Parlamentului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61910527
Trump a glumit pe seama socialismului, în cadrul Adunării Generale ONU

Donald Trump a ținut un discurs în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite în care a glumit pe seama socialismului.

61910709
TIR românesc spulberat de tren, în Germania. 170 de salvatori au intervenit

Impact violent între un TIR înmatriculat în Romania și un tren, în landul german Bavaria, marți seară, autoritățile declanșând un cod roșu de intervenție.

61910704
Moment viral după cutremurul din Mexic. Reacția oamenilor când un Golden Retriever este salvat. VIDEO

Pe rețelele de socializare sunt distribuite numeroase fotografii și filmări cu momente șocante sau emoționante de după cutremurul de 7,1 din Mexic.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.