Guvernul Italiei a anunţat noi restricții pentru perioada sărbătorilor. Când se vor încheia

62117049
Getty

Guvernul de la Roma a anunţat vineri măsuri de carantină la nivel naţional pentru sărbătorile de sfârşit de an, după ce experţii au avertizat că Italia continuă să se confrunte cu un risc ridicat de contaminare cu noul coronavirus, transmite dpa.

Au fost adoptate restricţii de tip "zonă roşie": carantinarea populaţie acasă, cu excepţia motivelor legate de muncă, sănătate, treburi urgente, precum şi închiderea majorităţii magazinelor.

Restricţiile vor fi valabile în perioada 24-27 decembrie, 31 decembrie-3 ianuarie şi 5-6 ianuarie, a anunţat premierul Giuseppe Conte la încheierea unei şedinţe de guvern.

Aplicarea acestor măsuri a fost decisă deoarece "în rândul experţilor noştri există îngrijorări puternice cu privire la riscul creşterii curbei infecţiei în perioada Crăciunului", a declarat Conte reporterilor.

Măsurile de tip "zonă portocalie", care permit oamenilor să se deplaseze în oraşele de reşedinţă şi să deschidă magazinele, cu excepţia barurilor şi a restaurantelor, se vor aplica în perioada 28-30 decembrie şi pe 4 ianuarie.

În aceste perioade, celor care locuiesc în oraşe mai mici li se va permite să călătorească pe o rază de 30 de kilometri faţă de locul de reşedinţă, cu excepţia capitalelor de provincie, a precizat premierul italian.

În perioada zilelor de izolare, se pot primi maxim doi vizitatori, în afara copiilor cu vârsta sub 14 ani.

Totodată, premierul Giuseppe Conte a promis un pachet de ajutor economic de 645 milioane de euro pentru barurile şi restaurantele afectate.

În cursul zile de vineri, un raport săptămânal al ministerului sănătăţii privind tendinţele răspândirii virusului a indicat o creştere a valorii reproducerii (R), un indicator cheie care urmăreşte cât de repede se răspândeşte virusul.Valoarea R a crescut de la 0.82 la 0.86 "pentru prima dată după câteva săptămâni", a anunţat într-un comunicat un oficial al ministrului, Giovani Rezza.
Pentru ca epidemia să fie sub control, valoarea R trebuie să fie sub 1.

La începutul lunii decembrie guvernul italian a introdus alte restricţii pentru perioada sărbătorilor de sfârşit de an, printre care prelungirea interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii şi limitarea deplasărilor între regiuni.

Italia este una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Cu o populaţie de 60 de milioane de locuitori, Italia a înregistrat aproape 68.000 de decese, mai mult decât orice altă ţară europeană.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62159631
Preşedintele care a fost amendat cu 3.500 de dolari pentru un selfie fără mască

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a primit vineri o amendă de 3.500 de dolari după ce a pozat pentru un selfie pe plajă cu o trecătoare fără a purta mască, conform reglementărilor impuse de pandemie.

62164823
Noua tulpină de Covid-19 din Marea Britanie e mai contagioasă. Țara în care s-a mai descoperit o mutație

Noua tulpină de coronavirus, descoperită recent în Marea Britanie, se răspândește mai repede decât versiunea cunoscută deja.

62164499
Mesajul transmis de președintele francez Emmanuel Macron, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. VIDEO

Preşedintele francez Emmanuel Macron, testat pozitiv cu Covid-19 joi, anunţă vineri, pe reţele de socializare, că se simte bine şi dă asigurări că „gestionează afacerile curente” în continuare, într-o activitate puţin încetinită”, relatează AFP.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.