Graniță terestră trasată între două state aflate în stare de război. Anunțul făcut de Washington: „Este timpul”

62382374
Profimedia

Emisarul SUA Amos Hochstein a declarat joi că este timpul să se delimiteze graniţa terestră dintre Liban şi Israel, după ce a supervizat un acord maritim între cele două ţări aflate tehnic în stare de război, relatează AFP.

„Este timpul să revizuim cadrul... care a făcut posibilă obţinerea unui rezultat privind o frontieră maritimă şi, de asemenea, să lucrăm pentru pace pe uscat", a declarat principalul consilier pentru securitate energetică al preşedintelui Joe Biden în cadrul unei conferinţe de presă, la finalul unei vizite la Beirut.

În octombrie 2022, după o mediere îndelungată a emisarului Hochstein, Israelul şi Libanul au semnat un acord "istoric" care delimitează graniţa lor maritimă şi ridică astfel obstacolele în calea prospectării hidrocarburilor în câmpul gazeifer offshore din zonă, potrivit Agerpres.

Libanul, care mizează pe prezenţa resurselor naturale pentru a face faţă unei crize economice fără precedent, a început săptămâna trecută forajele de explorare la blocul 9, amplasamentul potenţialului câmp Karish, din care o parte se află în apele teritoriale ale Israelului.

După retragerea armatei israeliene din sudul Libanului în 2000, după 22 de ani de ocupaţie, ONU a trasat o "Linie albastră" care marchează graniţa dintre cele două ţări. Căştile albastre sunt prezente în sudul Libanului din 1978.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62259012
Jens Stoltenberg a anunțat când se va retrage de la șefia NATO. „Este ultima extindere a mandatului”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat că se va retrage din șefia alianței în octombrie 2024, joi seară.

62382330
Opt persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat într-un restaurant. Printre victime, un bebeluș și un copil de 5 ani

Opt persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat înt-un restaurant de pe insula spaniolă Fuerteventura. Printre victime se numără și un bebeluș de 4 luni și un copil în vârstă de 5 ani, scrie Mirror.

62303469
Lavrov spune că Rusia nu vede niciun semn de noi garanţii privind exportul de cereale și dă vina pe Occident

Rusia nu vede niciun semn că va primi garanţiile care i-ar permite să-şi reia participarea la acordul privind exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, a declarat joi ministrul de externe Serghei Lavrov, transmite Reuters.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.