Gheparzii, un accesoriu pentru bogați. Prețul unui pui în "supermarket"

×
Publicitate

Gheparzii, cele mai rapide animale de pe planetă, riscă să dispară cu şi mai mare viteză. Nu pentru că ar fi vânaţi ilegal, ci pentru că sunt vânduţi de traficanţi aşa zişilor iubitori de animale.

Tot mai mulţi gheparzi ajung în grădinile zoologice private ale bogătaşilor din ţările arabe, însă aceste animale mor în captivitate în cel mult doi ani. Potrivit estimărilor, în lume mai există 7.500 de exemplare de gheparzi, adică jumătate din câte erau cu un deceniu în urmă.

Un pui de ghepard se vinde online în Arabia Saudită începând cu 6.600 de dolari. În fiecare an sunt transportaţi ilegal din Africa aproape 300 de pui, iar jumătate mor pe drum.

Jomana Karadsheh, corespondent CNN: "Valea de acolo a devenit cunoscută drept "supermarketul gheparzilor". Şi asta pentru că mulţi dintre gheparzii traficaţi sunt trecuţi peste această graniţă slab păzită, din Etiopia în Somaliland".

Somaliland, regiune separatistă a Somaliei, a devenit principala rută pentru traficanţii de animale rare. De acolo, felinele sunt transportate prin golful Aden până în peninsulă arabică. Supravieţuitorii acestei călătorii lungi devin accesorii extravaganţe în palatele şeicilor, ca maşinile de lux sau bijuteriile cu multe carate.

Organizaţiile de apărare a animalelor estimează că în statele arabe sunt acum nu mai puţin de 1.000 de gheparzi.

Un bărbat din Arabia Saudită este dornic să vândă.
Orice ghepard doriţi, vreţi un mascul, o femelă, nu este nici o problemă. Din Africa. Importăm prin intermediul unui site şi mai avem un comerciant saudit. Am mai mult de 80 de exemplare.

Contactate de reporterii CNN, autorităţile din Arabia Saudită au refuzat să comenteze fenomenul. Animalele care scapă de traficanţi, sunt îngrijite de asociaţiile de protecţie.

Un ghepard aflat în captivitate are nevoie de câteva luni pentru a se recupera, însă foarte puţini mai pot supravieţui în sălbăticie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62073793
Momentul în care atacatorul din Texas a fost împușcat. Ce spun martorii

Masacru în Statele Unite, soldat cu 7 morţi şi 19 de răniți. Un bărbat a furat o camionetă a serviciului poştal şi a tras la nimereală asupra localnicilor în oraşul Odessa, din Texas, până când a fost lichidat de poliţişti.

62071797
Iranul dezvăluie o dronă cu reacție care poate ataca ţinte "dincolo de frontiere"

Iranul a dezvăluit duminică o dronă cu reacţie, despre care spune că poate ataca ţinte dincolo de frontierele ţării.

62048401
Papa Francisc a cerut fiecărui om să îşi schimbe modul de viaţă pentru a salva planeta

Papa Francisc a cerut, duminică, fiecărui om de pe Pământ să îşi schimbe obiceiurile şi stilul de viaţă pentru a limita efectele devastatoare ale modificărilor climatice, informează AFP, conform Agerpres.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.