Germania, în prag de alegeri. Unu din cinci alegători încă nu a decis cu cine va vota

62521174

Germania se pregătește de alegeri anticipate, însă, cu doar câteva zile înainte de începerea votului, potențialii alegători rămân rezervați și nu știu pe cine vor vota.

Douăzeci la sută dintre potențialii alegători vor decide cu cine vor vota în ultimele zile dinaintea alegerilor, potrivit unui sondaj YouGov realizat pentru Agenția de presă germană. Dintre aceștia, 7% au declarat că se vor decide în ziua alegerilor.

De unde se informează alegătorii

Sursele tradiționale de știri rămân principala sursă de informații electorale; 63% dintre alegători au declarat că se informează de la televiziune, ziare, radio și portaluri de știri online. Conversațiile cu familia, prietenii și colegii joacă, de asemenea, un rol important, 42% dintre respondenți bazându-se pe discuțiile personale pentru a-și forma decizia, mai arată sondajul, potrivit Politico.

Potrivit sondajului, influența social media variază mult în funcție de apartenența politică. În general, 27 % dintre alegători folosesc platforme precum Facebook, X, Instagram, TikTok și YouTube pentru informații electorale.

Cu toate acestea, dependența este mult mai mare în rândul susținătorilor partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), 40% dintre susținătorii acestuia bazându-se pe social media. Același lucru este valabil și pentru susținătorii partidului de extremă stânga cunoscut sub numele de Stânga, cu 43%.

În schimb, doar 13 % dintre alegătorii care susțin Uniunea Creștin-Democrată (CDU), de centru-dreapta, și partidul său înfrățit bavarez, Uniunea Creștin-Socială (CSU), se bazează pe social media.

În timp ce 26 % dintre alegători afirmă că ultimele săptămâni de campanie le-au influențat deciziile, 38 % se hotărâseră deja, potrivit sondajului. Având în vedere că mulți alegători sunt încă indeciși, ultimele zile de campanie s-ar putea dovedi decisive în stabilirea componenței viitorului guvern al Germaniei.

Propaganda în Germania

Un fost şerif adjunct american, John Mark Dougan, refugiat în Rusia, este acuzat de propagandă rusă în Germania. John Mark Dougan este acuzat de către cercetători de la o organizaţie americană specializată în dezinformare, printr-o reţea de false site-uri de ştiri alimentate de inteligenţa artificială (AI), ţintind alegerile legislative anticipate germane de duminică şi multiplicând conţinuturi împotriva imigraţiei sau eurosceptice, în favoarea Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta), relatează AFP.

Fostul şerif adjunct american refugiat în Rusia John Mark Dougan a devenit trollul-şef al unei reţele largi de site-uri de propagandă care ţinteşte, cu ajutorul AI, alegerile germane în contul Kremlinului, dezvăluie aceşti cercetători specializaţi în dezinformare.

De asemenea, la finalul lunii ianuarie și miliardarul american Elon Musk şi-a exprimat sprijinul faţă de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting electoral în Germania.

"Este în regulă să fii mândru că eşti german. Luptaţi pentru un viitor luminos pentru Germania" a declarat în direct cel mai bogat om de pe planetă în faţa, potrivit AfD, a aproximativ 4.500 de susţinători reuniţi la Târgul de la Halle (est).

El şi-a reiterat sprijinul pentru acest partid care, potrivit lui, întruchipează "cea mai bună speranţă pentru Germania", primind aplauze puternice din partea publicului.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62520984
SUA și Rusia au propus un plan de pace în trei etape. Moscova a insistat asupra unui singur lucru

Surse diplomatice străine apropiate discuțiilor dintre Rusia și Statele Unite din Arabia Saudită au subliniat că SUA și Rusia ar fi propus un plan de pace în trei etape.

62455724
Un fost şerif american, John Mark Dougan, se află în spatele unei campanii de dezinformare împotriva alegerilor din Germania

Un fost şerif adjunct american, John Mark Dougan, refugiat în Rusia, este acuzat de propagandă rusă în Germania.

62517031
Sondaj: Susţinerea pentru preşedintele Trump, în uşoară scădere din cauza îngrijorărilor privind economia

Susţinerea pentru preşedintele SUA Donald Trump în rândul populaţiei ţării sale este în scădere în ultimele zile, în contextul în care tot mai mulţi americani sunt îngrijoraţi de direcţia economiei.

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.