Generalul iranian Qassem Soleimani, ucis la ordinul lui Donald Trump într-un raid aerian

×
Publicitate

Preşedintele Donald Trump a postat pe Twitter imaginea drapelului american, fără alte comentarii, la scurt timp după anunţul morţii generalului iranian Qassem Soleimani.

Qassem Soleimani a fost ucis în noaptea de joi spre vineri în timpul unui raid asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, informează AFP.

Pentagonul a confirmat că Donald Trump a dat ordinul ca generalul iranian să fie ucis. "La ordinul preşedintelui, armata americană a luat măsuri defensive decisive pentru a proteja personalul american aflat în străinătate, ucigându-l pe Qassem Soleimani", se arată într-un comunicat al al Departamentului american al Apărării, citat de Agerpres.

"Acest atac a avut drept scop descurajarea unor planuri viitoare de atac iraniene", se arată în comunicat, în care se adaugă că SUA vor continua să adopte măsurile necesare pentru a-i proteja pe americani şi interesele americane pe glob.

Pentagonul a mai precizat că generalul Soleimani a organizat atacurile din ultimele luni asupra bazelor coaliţiei din Irak şi a aprobat atacurile asupra ambasadei SUA din Bagdad de săptămâna aceasta.

În urma acestor atacuri, Donald Trump a ameninţat Teheranul că va plăti “un preţ foarte mare”.

“Atacul de astăzi a fost orchestrat de nişte terorişti - Abu Mahdi al-Muhandis şi Qaïs al-Khazali - şi susţinut de aliaţii Iranului Hadi al-Amari şi Faleh al-Fayyad”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei americane.

Solicitată anterior de AFP, Casa Albă nu a reacţionat la ştirea care anunţa moartea lui Qassem Soleimani, într-un raid atribuit SUA.

Iranienii au ieșit în schimb pe străzi, în semn de protest.

Hashd al-Shaabi, coaliţie de organizaţii paramilitare preponderent pro-iraniene din Irak, a informat vineri că numărul doi al coaliţiei, Abou Mehdi al-Mouhandis, precum şi generalul iranian Qassem Soleimani au fost ucişi "într-un raid american".

Corpul Gărzilor Revoluţionare iraniene a confirmat moartea generalului Soleimani. "Gardienii Revoluţiei anunţă că gloriosul comandant al islamului, Haj Qassem Soleimani, la sfârşitul unei vieţi de slujire, a murit ca martir într-un atac al Americii asupra aeroportului din Bagdad", conform unei declaraţii citite la televiziunea de stat iraniană.

Qassem Soleimani, şeful Forţei Qods al Gărzilor Revoluţionare însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului, a exercitat, în special începând din 2018, o influenţă cheie în negocierile politice vizând formarea unui guvern în Irak. Influentul general ucis la vârstă de 62 de ani era unul din cele mai populare personaje din Iran, fiind considerat un adversar redutabil al SUA şi al aliaţilor săi.

Preţul petrolului a crescut vineri la bursele electronice din Asia în urma anunţului decesului generalului iranian.

Un baril de petrol brut West Texas Intermediate (WTI), criteriul american de referinţă pentru tranzacţionarea petrolul brut, a crescut cu 4,3% pentru livrările din februarie, ajungând la 63,84 dolari. Petrolul brut Brent, criteriul european de referinţă, a crescut cu 4,4% pentru luna martie, ajungând la 69,16 dolari.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62101842
Mărturii dramatice ale românilor din iadul de foc din Australia: "Totul arde"

''Ne-au împărţit măşti. Este îngrozitor. Totul arde şi este învăluit în fum''. Sunt mărturiile dramatice ale românilor prinşi în iadul de foc din Australia. 

62002372
Mandat internaţional de arestare pe numele lui Carlos Ghosn, cel mai faimos evadat din lume

Interpolul a emis, joi, un mandat de arestare internaţional pe numele lui Carlos Ghosn, refugiat în Liban, după ce a fugit din Japonia, informează lefigaro.fr.

62082820
Turcia, gata să intervină militar în Libia. Pe cine susţine Erdogan în războiul civil

Parlamentul turc a autorizat intervenţia militară în Libia, urmând ca guvernul să stabilească detaliile.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.