Gavrilov: Moscova va considera folosirea proiectilelor cu vârf de uraniu pentru tancurile Leopard 2 drept un atac nuclear

62318968
Profimedia

Rusia va considera folosirea proiectilelor cu vârf de uraniu pentru tancurile Leopard 2 drept un atac cu bombe nucleare murdare. Acest lucru a fost declarat de către șeful delegației ruse la OSCE, Konstantin Gavrilov.

Potrivit acestuia, Moscova știe bine că tancurile Leopard 2, vehiculele de luptă ale infanteriei Bradley și Marder sunt înarmate cu proiectile perforatoare cu miez de uraniu, scrie Pravda.

Utilizarea lor va duce la contaminarea radioactivă din plin a teritoriului, iar Occidentul a folosit deja aceste obuze în timpul conflictelor din Iugoslavia și Irak, susține Gavrilov.

„Dacă astfel de obuze sunt livrate la Kiev, vom considera acest lucru drept folosirea de bombe nucleare murdare împotriva Rusiei, și vor fi consecințe care vor urma”, a spus Konstantin Gavrilov.

„Avertizăm sponsorii occidentali ai mașinii de război de la Kiev să nu încurajeze provocările nucleare și șantajul”, a mai spus Gavrilov.

„Știm că tancul Leopard 2, precum și BMP-urile Bradley și Marder, sunt echipate cu obuze perforatoare de subcalibru cu miez de uraniu, a căror utilizare duce la contaminarea zonei, așa cum s-a întâmplat în Iugoslavia și Irak”, a adăugat diplomatul rus, conform bulgarianmilitary.com.

Rusia amenință

Potrivit lui Gavrilov, țările occidentale au forțat Germania să ia o decizie privind transferul vehiculelor blindate în Ucraina.

„Aliații au amenințat inițial Berlinul cu izolarea internațională dacă refuza să predea Leoparzii. Apoi nimeni altul decât reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a anunțat „știrea urgentă” despre trimiterea „fiarei” germane la Kiev. Așa se formează „solidaritatea” transatlantică”, s-a revoltat reprezentantul Federației Ruse, conform bulgarianmilitary.com.

Potrivit lui Gavrilov, Berlinul a făcut o alegere conștientă în favoarea „tancurilor germane cu cruci pe armură pentru a ataca din nou soldații ruși”. Șeful delegației ruse a amenințat că va distruge aceste mașini de război, precum și alte arme NATO.

Pe 25 ianuarie, Germania a anunțat că va trimite 14 tancuri Leopard 2 în Ucraina. Germania a aprobat și reexportul de tancuri Leopard din țări terțe. Toate acestea se întâmplă după câteva luni de discuții și încă o întâlnire la baza Ramstein.

Noul ministru al Apărării al Germaniei, Boris Pistorius, a spus că Germania ar putea furniza Ucrainei primele tancuri de luptă principale Leopard în aproximativ trei luni, iar înainte de aceasta, va începe să antreneze soldații ucraineni pentru a opera aceste tancuri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62319388
SUA trimit în Ucraina tancuri Abrams. ”Sunt un sistem de luptă incredibil de capabil”

Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat, miercuri, că Statele Unite vor livra Ucrainei 31 de tancuri Abrams.

62318073
Care sunt țările europene care au tancuri Leopard, considerate unele dintre cele mai bune din lume

Super-tancurile Leopard 2 sunt folosite în armatele a cel puţin 13 ţări europene: Austria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Germania, Grecia, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Turcia şi Ungaria.

 

62315171
Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina. Trei scenarii propuse de doi profesori universitari

Evoluţia războiului din Ucraina lansat de Vladimir Putin la 24 februarie 2022 este dificil de preconizat, în urma unei serii de „surprize” militare, diplomatice şi strategice, scriu doi universitari francezi de la Science Po.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Vlcsnap 2026 10 05 08h21m40s669
Incendiul de la spitalul din Brașov ar fi fost provocat de femeia găsită carbonizată. „Au ars doar salteaua și patul”

E anchetă la spitalul din Brașov, unde duminică, o tânără de 27 de ani a murit carbonizată, în urma unui incendiu. Focul a izbucnit într-un salon aflat la primul etaj al unității medicale și e posibil să fi fost provocat chiar de victimă.