„Poziția noastră este clară și coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misiunea și nici alianța adecvată pentru o chestiune care privește Orientul Mijlociu și Strâmtoarea Ormuz”, a explicat, la o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux.
Acesta a reafirmat astfel opoziția Franței față de orice participare a NATO la o operațiune menită să garanteze securitatea navigației comerciale prin acest coridor strategic, blocat în prezent de Iran ca represalii față de acțiunile militare americano-israeliene împotriva sa.
Franța susține o misiune independentă de NATO
În schimb, Franța impulsionează, împreună cu Regatul Unit, o misiune multinațională independentă față de NATO și orientată către asigurarea navigației „pașnice” în zonă, dar numai atunci când circumstanțele vor permite desfășurarea unei astfel de misiuni, adică după ce ostilitățile, deocamdată suspendate doar printr-un armistițiu, vor fi oprite printr-o încetare a focului durabilă.
NATO, alianță ai cărei miniștri de externe au joi și vineri o reuniune în Suedia, a abordat situația din Strâmtoarea Ormuz și posibilele modalități de soluționare a acesteia, dar, ca organizație, nu a inițiat formal nicio planificare pentru o potențială misiune în zonă.
NATO nu a elaborat un plan militar pentru Strâmtoarea Ormuz
Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul american Alexus G. Grynkewich, a precizat marți că Alianța nu a elaborat niciun plan militar pentru Strâmtoarea Ormuz, întrucât nu există o decizie politică a Consiliului Nord-Atlantic, și a subliniat că orice eventuală intervenție necesită în prealabil o decizie de acest fel.