Cel puţin 19 persoane ucise într-un atac armat la Universitatea din Kabul

×
Publicitate

Cel puţin zece studenţi au fost ucişi luni într-un atac al unor bărbaţi înarmaţi la Universitatea din Kabul, au declarat o sursă de rang înalt din guvernul afgan şi martori ai tragediei, relatează Reuters.

UPDATE Cel puţin 19 persoane, majoritatea studenţi, au fost ucise şi 22 rănite într-un atac comis luni de oameni înarmaţi care au luat cu asalt Universitatea din Kabul, au declarat responsabili locali, citaţi de AFP.

Atacatorii i-au vizat pe studenţi şi au tras asupra lor în timp ce tinerii fugeau pentru a scăpa cu viaţă, a declarat un martor.

"Trăgeau în fiecare student pe care îl vedeau", a declarat Fathullah Moradi pentru Reutrs, precizând că el a reuşit să scape printr-una dintre ieşirile universităţii împreună cu un grup de prieteni.

Talibanii au anunţat că luptătorii lor nu au fost implicaţi în atac. Niciun alt grup nu a revendicat până acum responsabilitatea.

Martorii au declarat că atacul a avut loc după o explozie în zonă.

"Cel puţin zece morţi şi mulţi alţi răniţi", a declarat un oficial guvernamental sub protecţia anonimatului. Conform unei surse din poliţie citate de Reuters, cel puţin 15 persoane au fost rănite în atac.

Potrivit AFP, care îl citează pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, 25 de persoane au fost ucise sau rănite în atacul armat. El a mai precizat că au fost implicaţi trei atacatori, doi ucişi de forţele de securitate şi unul care s-a aruncat în aer detonând vesta cu explozibili aflată asupra sa.

Principalul reprezentant civil al NATO în Afganistan, Stefano Pontecorvo, a condamnat atacul.

"Este al doilea atac asupra instituţiilor educaţionale din Kabul în ultimele zece zile. Copiii şi tinerii din Afganistan trebuie să se simtă în siguranţă când merg la şcoală", a declarat el într-un comunicat.

Un atac de luna trecută asupra unui centru educaţional din Kabul s-a soldat cu 24 de morţi, majoritatea elevi.

---

Focuri de armă au fost auzite în incinta Universităţii din Kabul, a anunţat luni Ministerul de Interne afgan, relatează dpa.

Fără a oferi alte detalii, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian, a declarat că forţele de securitate afgane urmăresc situaţia îndeaproape.

Zona a fost înconjurată de poliţie, a afirmat un alt oficial al forţelor de securitate, potrivit Agerpres.

Un profesor de la Universitatea din Kabul a declarat pentru dpa că nimeni nu ştie ce s-a întâmplat exact, însă studenţii au ieşit din complex.

În 2016, cel puţin 16 persoane au fost ucise într-un atac asupra Universităţii Americane din Afganistan (AUAF) de la Kabul, când un kamikaze a intrat cu o maşină plină de explozivi în zidul universităţii, iar alţi atacatori au intrat cu arme automate în clădire.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62156312
FOTO. Un metrou a rămas suspendat pe o coadă de balenă după ce a deraiat

O garnitură de metrou a deraiat duminică seara în Olanda și a fost la un pas să ajungă în apele unui lac. Cu noroc, însă, trenul a rămas suspendat pe sculptura unei cozi de balenă, scrie BBC.

62156291
O fetiţă de trei ani a fost salvată la 65 de ore după seismul din Turcia. GALERIE FOTO

O fetiţă de trei ani a fost salvată de sub dărâmături la 65 de ore după seismul care a devastat săptămâna trecută regiunile costiere din vestul Turciei şi al cărui bilanţ a urcat luni la 83 de victime, informează DPA.

62119009
Directorul general al OMS, în carantină după ce a venit în contact cu o persoană cu Covid-19

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS),Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat duminică seara că a intrat în carantină după ce a fost în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19.

Recomandări
Usr nicusor dan fritz
Consultări la Cotroceni. Delegația USR, după discuția cu Nicușor Dan: „Soluția anticipatelor, cea mai sinceră faţă de români”

Preşedintele Nicuşor Dan are astăzi, din nou, consultări cu partidele parlamentare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier. Șeful statului a precizat că, după aceste discuții, va face un anunţ.

Respect o campanie pro tv
Un cuvânt. O valoare. O lecție: RESPECT, o campanie PRO TV, de Ziua Mondială a Profesorilor

De-a lungul timpului, PRO TV s-a axat, prin diverse campanii de CSR, pe educație și a susținut inițiative care încurajează responsabilitatea socială, în diferite forme ale ei.

Gettyimages 1036360428
Șeful spionajului german avertizează: Germania riscă un conflict violent cu Rusia. „Amenințarea este reală și iminentă”

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură ce Moscova intensifică un „război din umbră” din ce în ce mai agresiv împotriva democraţiilor europene, a avertizat şeful serviciului de informaţii externe (BND), Martin Jaeger, scrie Reuters.