Fiul unui actor spaniol recunoaşte că a ucis şi dezmembrat un bărbat pe o insulă din Thailanda. Cine era victima

62373568
Twitter

Un spaniol în vârstă de 29 de ani a mărturisit că a ucis şi dezmembrat un bărbat pe insula turistică Koh Phangan din sudul Thailandei, a anunţat sâmbătă poliţia, potrivit AFP, citat de news.ro.

Fragmente de corp, inclusiv şoldurile şi coapsele, au fost descoperite joi într-o groapă de gunoi. Potrivit poliţiei, acestea aparţineau unui chirurg plastician columbian în vârstă de 44 de ani, Edwin Arrieta Arteaga.

Tânărul spaniol şi victima sa se cunoşteau înainte de a ajunge pe insula Koh Phangan, a precizat poliţia, care a deschis o anchetă pentru crimă.

Daniel Sancho Bronchalo, care a sosit în Thailanda la 31 iulie în calitate de turist, a "recunoscut" crima, a declarat şeful poliţiei din Koh Phangan, Panya Niratimanon.

Suspectul, care lucrează ca chef, este fiul actorului spaniol Rodolfo Sancho, potrivit presei. Contul de Instagram al victimei era urmărit de Daniel Sancho şi etichetat în unele dintre postările sale.

Nu a existat nicio reacţie din partea ambasadei spaniole din Bangkok, a lui Rodolfo Sancho sau a agentului său.

Insula Koh Phangan, situată în Golful Thailandei şi foarte apreciată pentru plajele sale cu nisip alb, atrage, de asemenea, mii de turişti pentru celebrele sale "petreceri cu lună plină".

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62373522
Un italian căutat timp de 11 ani de poliţie a fost arestat în Grecia. Cum s-a dat de gol
Un italian dat în urmărire de 11 ani a fost arestat în Grecia, unde fusese văzut sărbătorind titlul istoric de campioană a Italiei câştigat de Napoli, a anunţat sâmbătă poliţia italiană, potrivit AFP, citat de news.ro.
62373520
Războiul are un nou curs: Ucraina atacă masiv Rusia pe Marea Neagră. Ce se discută la summitul de pace organizat de saudiți
Ucraina și-a întețit atacurile cu drone marine asupra flotei ruse din Marea Neagră. La o zi de la atacul asupra unei nave de desant în portul Novorosisk, ucrainenii au lovit un cargo rusesc ce transporta combustibil și arme în Siria.  
62372436
O nouă amenințare halucinantă a lui Dmitri Medvedev: ”Nemernicii și ciudații nu înțeleg decât cruzimea și forța”
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a sugerat, sâmbătă, că Moscova va mai ataca porturile ucrainene ca răspuns la atacurile Kievului asupra navelor ruseşti în Marea Neagră.