Fiecare locuitor al Pământului ar primi câte 300 de euro dacă s-ar taxa averile bogaților

62236999
Getty

Fiecărui locuitor al planetei i-ar reveni câte aproape 300 de euro dacă averile bogaților lumii s-ar taxa, impozitarea banilor deținuți acum de aceștia aducând 2.222 de miliarde de dolari anual.  

Mai multe organizaţii internaţionale, printre care ONG-ul Oxfam şi un grup de filantropi milionari, au propus miercuri taxarea celor mai bogaţi oameni de pe planetă, care ar putea să scoată miliarde de persoane din sărăcie şi să vaccineze planeta împotriva COVID-19, informează AFP.

"Pe măsură ce miliarde de oameni se luptă să supravieţuiască în timpul acestei pandemii, averile miliardarilor scapă de sub control. Acest lucru nu poate fi corect", a declarat într-un comunicat Jenny Ricks, coordonatoarea mişcării activiste Fight Inequality Alliance, una din organizaţiile membre ale grupului care susţine această iniţiativă.

Luni, un raport Oxfam a indicat că cei mai bogaţi zece oameni de pe planetă, inclusiv Jeff Bezos şi Elon Musk, şi-au dublat valoarea patrimoniului la 1,5 trilioane de dolari în cei doi ani de pandemie de COVID-19 ca urmare a creşterii la bursă a companiilor la care sunt acţionari.

2,3 miliarde de oameni ar fi scoși din sărăcie din impozitele bogaților

Fight Inequality Alliance, ONG-ul Oxfam, Institute for Policy Studies din Washington şi Patriotic Millionaires, o organizaţie de americani bogaţi, participă la apelul lansat miercuri.

Ei propun instituirea unui impozit anual de 2% pentru persoanele cu o avere de peste cinci milioane de dolari, 3% pentru activele de peste 50 de milioane de dolari şi 5% pentru ce depăşeşte un miliard de dolari, ceea ce ar aduce 2.520 miliarde de dolari (2.222 de miliarde de euro) în fiecare an.

La o populație actuală de 7,7 miliarde de locuitori, ar însemna că fiecare om de pe planetă ar fi putut primi câte 290 de euro din taxele bogaților.

Cu această sumă, 2,3 miliarde de oameni ar fi scoşi din sărăcie şi toţi oamenii de pe planetă ar putea fi vaccinaţi împotriva COVID-19, în condiţiile în care, în prezent, în multe ţări rata vaccinării este extrem de scăzută, în special pe continentul african.

Apelul milionarilor: ”Taxați-ne pe noi, bogații, și taxați-ne acum”

Banii obţinuţi din impozitarea celor mai bogaţi oameni ai planetei ar putea oferi, de asemenea, asigurare universală de sănătate şi protecţie socială celor 3,6 miliarde de persoane care trăiesc în ţări cu venituri mici şi medii.

Aceste propuneri coincid cu tradiţionala reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia) care se desfăşoară online pentru al doilea an consecutiv din cauza variantei Omicron.

Într-o scrisoare deschisă adresată participanţilor la Forum, peste 100 de milionari, inclusiv membri ai Patriotic Millionaires, au afirmat miercuri că sistemul fiscal actual "nu este echitabil".

"Fiecare ţară din lume trebuie să ceară ca cei bogaţi să îşi plătească partea echitabilă", se arată în scrisoare.

"Taxaţi-ne pe noi, bogaţii, şi taxaţi-ne acum", mai scrie aici.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a ajuns în Ucraina: ”Rusia ar putea ataca oricând”

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a ajuns miercuri la Kiev, în cadrul unei vizite care face parte din eforturile internaţionale pentru detensionarea situaţiei de la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, transmit AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

Festin din brazii de Crăciun pentru animalele de la zoo. Ce au făcut leii cu ei

Vechii brazi de Crăciun au fost motiv de bucurie pentru animalele de la grădina zoologică din Chicago.  

Peste 2.000 de hamsteri, sacrificaţi în Hong Kong după depistarea unor cazuri de COVID-19 într-un magazin de animale

Autorităţile din Hong Kong au ordonat marţi sacrificarea a 2.000 de hamsteri după ce un focar de COVID-19 a fost depistat într-un pet shop, relatează Reuters, conform Agerpres. 

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.