Fenomenul care ar putea ucide 30 de milioane de oameni. Apelul către miliardarii lumii

62148384
Getty

Directorul Programului Alimentar Mondial (PAM) David Beasley, a făcut un apel către miliardarii lumii să ajute la salvarea a 30 de milioane de oameni care riscă să moară din cauza înfometării.

Beasley a precizat că în întreaga lume aproximativ 270 de milioane de oameni sunt aproape de pragul înfometării şi că PAM speră ca în acest an să reuşească să ajute 138 de milioane de persoane.

“Avem nevoie de 4,9 miliarde de dolari pentru a hrăni, într-un an, toţi cei 30 de milioane de oameni care vor muri fără ajutorul PAM”, a afirmat Beasley.

În lume sunt 2000 de miliardari cu averi de 8 trilioane de dolari

 

Oficialul susține că în lume există aproximativ 2.000 de miliardari cu averi de 8 trilioane de dolari şi că mulţi au câştigat miliarde în timpul pandemiei.

“Nu sunt împotriva câştigării banilor de către oameni, dar omenirea se confruntă cu cea mai mare criză pe care oricare dintre noi a trăit-o vreodată“, a adăugat David Beasley, fost guvernator al South Catolina, scrie News.ro.

Averea miliardarilor Americii a crescut cu peste 19 la sută, cu jumătate de trilion, de la începutul pandemiei de coronavirus în SUA, potrivit unui raport publicat în iunie de Institute for Policy Studies. În intervalul de 11 săptămâni de după 18 martie, când în unele state americane s-a instituit carantina, averea fondatorului Amazon.com, Jeff Bezos, a crescut cu aproximativ 36,2 miliarde de dolari, iar cea a CEO-ului Facebooc Inc, Mark Zuckerberg, a crescut cu 30,1 miliarde de dolari. Şi averea directorului general al Tesla, Elon Musk, a crescut, cu 14,1 miliarde de dolari.

“Este momentul ca aceia care au cel mai mult să acţioneze, să îi ajute pe cei care au cel mai puţin, în această perioadă neobişnuită a istoriei lumii. Lumea are nevoie de voi acum şi este momentul să faceţi ceea ce trebuie”, a spus Beasley.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62148382
Grecia va fi lovită de un fenomen extrem de rar. Ar putea fi cel mai puternic uragan din istorie
Grecia va fi lovită de o furtună cu intensitatea unui uragan, cu viteze ale vântului de peste 200 de kilometri pe oră și inundații masive. Specialiștii spun că ar putea fi cel mai puternic ciclon mediteraneean înregistrat vreodată.
62141728
Marea Britanie ar putea intra din nou în carantină. Anunțul Ministrului Sănătății
Marea Britanie ar putea intra din nou în carantină, ca „ultimă măsură” împotriva Covid-19, a anunțat Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății, fără să menționeze cât de departe este țara de acest scenariu.
62148362
Studiu despre sunetele scoase de un aligator care inhalează heliu, premiat cu Ig Nobel. Care sunt ceilalați câștigători
Sprâncenele persoanelor narcisiste, teama de păianjeni a entomologilor şi sunetele scoase de un aligator care a inhalat heliu s-au numărat printre subiectele studiilor ştiinţifice recompensate, joi, la ediţia din acest an a premiilor Ig Nobel.