Servalii obișnuiți sunt spectaculoși: au picioare lungi, pete asemănătoare ghepardului, gât alungit și urechi disproporționat de mari. Servalii negri duc această eleganță la un alt nivel. Ei își datorează culoarea unică unei modificări încă neidentificate din codul lor genetic, care afectează celulele producătoare de pigment. Servalii negri au blană complet neagră, uneori cu „umbre” abia vizibile ale petelor originale (n.r. „ghost spots”), scrie Science Focus.
Servalii complet negri sunt extrem de rari în sălbăticie și sunt observați mai des la altitudini mari — cum ar fi zonele înalte Aberdare din Kenya — unde clima mai rece și ceața par să favorizeze blana mai închisă la culoare.
Cum arată specia
Aceștia au o siluetă impresionantă. Servalii au cele mai lungi picioare, raportat la dimensiunea corpului, dintre toate felinele. Pot ajunge la aproximativ jumătate de metru înălțime, pot alerga cu până la 64 km/h (40 mph) și pot sări până la 3 metri. Aceste abilități îi ajută să vâneze mamifere mici, reptile și amfibieni, dar și să scape de prădători precum leoparzii, hienele sau câinii sălbatici africani.
Servalii au și cele mai mari urechi, raportat la dimensiunea capului, dintre toate felinele. Urechile lor conțin 22 de mușchi, ceea ce le permite să le rotească independent până la 180 de grade. Ei vânează în iarbă înaltă, unde prada este aproape invizibilă, așa că aceste „radare” îi ajută să localizeze chiar și animale ascunse sub pământ.
Împreună cu picioarele lor lungi și puternice, aceste adaptări îi fac pe servali unii dintre cei mai eficienți vânători din lumea felinelor. Dacă leii și leoparzii au o rată de succes de aproximativ o treime, servalii reușesc să își prindă prada în peste 50% din cazuri.
În mod tradițional, servalii negri erau întâlniți în zonele forestiere dense, la peste 2.000 m altitudine, cum ar fi Munții Aberdare din Kenya sau Highlands din Etiopia. Se credea că blana lor le oferă camuflaj suplimentar în umbrele pădurii.
Ulterior însă, servali negri au fost observați și în zonele de savană din ecosistemul Tsavo, cea mai mare arie protejată din Kenya.
Ce arată studiile
Un studiu realizat între 2011 și 2016 a arătat că 47% dintre observațiile de servali din Tsavo implicau indivizi melanistici — un procent mult mai mare decât în zonele împădurite de altitudine.
Acest lucru a ridicat o întrebare: de ce există atât de mulți servali negri într-un mediu atât de luminos și arid? Nu există încă un răspuns sigur.
O teorie sugerează că acești servali sunt pur și simplu mai ușor de observat, deci mai des raportați — o eroare de eșantionare. O altă ipoteză este că variația este întâmplătoare, rezultatul fluctuațiilor genetice naturale.
O a treia teorie propune că genetica lor ar putea oferi avantaje invizibile, cum ar fi o mai bună reglare a temperaturii sau rezistență la boli, ceea ce i-ar ajuta să supraviețuiască și să transmită mai departe genele melanistice.
Indiferent de cauză, acești servali rămân o prezență fascinantă și spectaculoasă în sălbăticie.
