Familia care s-a vindecat de coronavirus în Italia. ”E prima rază de soare pentru noi”

62117913
Getty

Italienii privesc cu speranță cazul unei familii din Aosta, care s-a vindecat de Covid-19.

Un cuplu și fiul lor în vârstă de 4 ani au contractat noul coronavirus în februarie, în timpul unei vacanțe în Liguria.

În mod fericit, celălalt fiu, în vârstă de un an, e singurul care nu s-a îmbolnăvit.

”După o lună de izolare, azi am ieșit din casă și am luat prima noastră rază de soare”, a spus soția, în vârstă de 42 de ani, în Repubblica.

Ea a trecut prin cele mai grele clipe. Timp de 12 zile, a fost tratată la spital din cauza unei pneuomonii grave.

”La început nu am luat în serios. Deși e doar o gripă, riști însă să mori”, le-a spus ea jurnaliștilor italieni. ”M-am temut pentru soțul meu, rămas singur acasă, cu copiii, pentru sănătatea lor”, a mai spus ea.

”Abia când ne-am îmbolnăvit, ne-am dat seama de gravitatea situației. Noi am scăpat, dar cunoaștem persoane care nu au reușit”, a spus și bărbatul în vârstă de 48 de ani.

”În jurul nostru, a fost o mare solidaritate. De la primar, la părinți, prieteni și colegi”, a mai povestit acesta.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62118482
VIDEO S-a costumat ca Freddie Mercury și a început să cânte la geam. Cum au reacționat vecinii săi
Un spaniol a vrut să își distreze vecinii în timpul izolării cauzate de pandemia de Covid-19.
62118457
VIDEO Trăiesc de 60 de ani împreună și s-au vindecat în același salon. Povestea emoționantă a unui cuplu din Spania
Spania trece prin clipe grele din cauza răspândirii noului coronavirus. Peste 10.000 de oameni și-au pierdut viața.
62118451
Oprah Winfrey donează 10 milioane de $ pentru lupta împotriva noului coronavirus
Oprah Winfrey a declarat joi că donează 10 milioane de dolari pentru lupta împotriva noului coronavirus, inclusiv unei noi iniţiative destinate procurării de alimente pentru americanii vulnerabili în timpul pandemiei, informează Reuters.