Explozii vulcanice şi un nor toxic de cenuşă în Hawaii. Autorităţile au emis o alertă roşie

61960136
Getty

Un uriaş nor de cenuşă vulcanică s-a format marţi deasupra vulcanului Kilauea din Hawaii, determinând autorităţile locale să emită o alertă roşie pentru industria aviatică, în virtutea probabilităţii ridicate de erupţie, informează AFP.

Acest nivel de alertă "înseamnă pericol imediat pentru sănătate, aşadar luaţi măsuri pentru a limita orice expunere", a anunţat Agenţia pentru Protecţie civilă din Hawaii într-un comunicat, relatează Agerpres.

"Este o situaţie gravă, care afectează toată populaţia expusă", a adăugat aceeaşi instituţie, precizând că printre problemele de sănătate provocate de acest fenomen se află şi insuficienţa respiratorie.

Potrivit Protecţiei civile, norul de cenuşă vulcanică a ajuns la o altitudine cuprinsă între 3.000 şi 3.600 de metri.

vulcan hawaii

Aceeaşi instituţie a avertizat populaţia locală în legătură cu eventualele probleme respiratorii care pot să apară, întrucât calitatea aerului este afectată de norul vulcanic.

vulcan hawaii

Acest nor de cenuşă s-a format la puţin timp după o nouă fisură deschisă ce a apărut pe Big Island din Hawaii, unde se află craterul vulcanului. Astfel, numărul total al faliilor pline de lavă, apărute după erupţia vulcanului din 3 mai, a ajuns la 20.

Până în prezent, 40 de case şi construcţii au fost distruse de scurgerile de lavă.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, dacă nivelul de lavă continuă să scadă în interiorul craterului, vor apărea cel mai probabil alte fisuri, cauzate de scurgerile de lavă, ce vor fi însoţite de coloane de fum toxic.

Experţii au avertizat populaţia, de asemenea, în privinţa riscului de producere a unei erupţii vulcanice majore.

Vulcanul Kilauea este unul dintre cei mai activi din lume şi, totodată, unul dintre cei cinci mari vulcani din Hawaii.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61960119
O sculptură a lui Brâncuşi, vândută cu preţul record de 71 de milioane de dolari
Un nou record pentru Constantin Brâncuşi! Sculptură din bronz "Tânăra sofisticată", a fost vândută cu 63 de milioane de dolari - 71 de milioane (cu tot cu taxe) la licitaţia organizată de casa Christie's, la New York.
61960114
Tatăl lui Meghan Markle încă nu a decis dacă va participa la nunta ei
Telenovela din familia lui Meghan Markle ia câte o nouă întorsătură la fiecare câteva ore. După ce marți seară tatăl miresei anunţa că ar onora invitaţia, situaţia s-a schimbat din nou.
61900219
Phenianul ameninţă că anulează summitul cu Washingtonul: ”SUA să pună capăt politicii lor ostile”
Coreea de Nord a ameninţat miercuri că anulează summitul prevăzut luna viitoare între Kim Jong Un şi Donald Trump, dacă Washingtonul continuă să pretindă ca ea să renunţe unilateral la arsenalul său nuclear, transmite AFP.