Experţii OMS au vizitat piaţa din Wuhan, unde au fost depistate primele cazuri de Covid-19

62170627
Agerpres

Echipa de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care anchetează în China în privinţa originii noului coronavirus s-a deplasat duminică la piaţa Huanan din Wuhan, primul focar cunoscut ale pandemiei, relatează AFP şi Reuters.

Această piaţă, unde erau vândute mai ales animale sălbatice vii, a fost închisă din ianuarie 2020, iar paznicii nu au lăsat să intre decât vehiculele anchetatorilor OMS, transmite Agerpres.

Vizita echipei OMS este extrem de sensibilă politic pentru Beijing, acuzat că a întârziat să reacţioneze în faţa primelor cazuri de COVID semnalate la sfârşitul lui 2019 în uriaşa metropolă din centrul Chinei.

Puterea comunistă păstrează o tăcere aproape absolută în privinţa subiectului şi minimalizează dimensiunea misiunii specialiştilor străini: 'Nu este o anchetă', a afirmat vineri un purtător de cuvânt al diplomaţiei cineze, Zhao Lijian.

Duminică, experţii nu au răspuns la nicio întrebare la sosirea în piaţă, iar membri ai serviciilor de securitate le-au cerut jurnaliştilor prezenţi să se îndepărteze.

Unul din membrii echipei, Peter Daszak, a scris pe Twitter că aceasta a efectuat 'vizite la situri foarte importante, o piaţă de gros mai întâi şi acum piaţa de produse ale mării la Huanan'.

'Foarte informativ şi crucial pentru a le permite echipelor noastre comune să înţeleagă epidemiologia COVID, cum a început să se propage la sfârşitul lui 2019', a adăugat preşedintele EcoHealth Alliance, o asociaţie cu sediul în SUA şi specializată în prevenirea maladiilor.

Ieşiţi joi dintr-o carantină de 14 zile, experţii OMS şi-au început vineri ancheta pe teren, deplasându-se, sub o escortă serioasă, la spitalul Jinyintan din Wuhan, primul care a primit pacienţi atinşi de ceea ce era atunci doar un virus misterios.

Cotidianul naţionalist Global Times a publicat în urmă cu câteva zile un articol ce relativiza importanţa pieţei din Huanan în privinţa originii pandemiei, afirmând că 'investigaţii' sugerează că nu aceasta a fost sursa.

Revenind duminică asupra subiectului, publicaţie a scris: 'Posibilitatea ca noul coronavirus să fi ajuns prin produse ale lanţului de frig la Wuhan, sau mai specific, la piaţa din Huanan (...) nu poate fi exclusă'.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62171888
Manifestație în stil nord-coreean, cu dans și cântece patriotice, într-un oraș din Rusia. ”Putin este președintele nostru!”

Angajații unei platforme de vânzare cu amănuntul online din cel de-al patrulea oraș ca mărime din Rusia, Ekaterinburg, și-au exprimat sprijinul pentru președintele Vladimir Putin într-un flashmob cu dans și muzică patriotică.

62168190
Noi măsuri luate de Franța. Ce trebuie să facă persoanele care sosesc în țară

Toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franţa din ţările spaţiului european, obligate să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte, potrivit MAE.

62171812
Peste 3 milioane de persoane au fost vaccinate împotriva Covid-19 în Israel

În Israel, numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 a depăşit 3 milioane, a comunicat duminică Ministerul Sănătăţii, transmite Xinhua.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.