Europa, înțesată din nou cu rachete. Scenariul negru anunțat de Putin pentru aliații SUA

×
Publicitate

Vladimir Putin amenință: Rusia va ținti țări din Europa care ar găzdui, în viitor, rachete americane cu rază medie de acțiune.

S-ar putea ajunge în această situație dacă Statele Unite se retrag din Tratatul care interzice acest tip de armament nuclear, așa cum sugera Donald Trump zilele trecute. Șeful de la Casa Albă a acuzat Moscova că încalcă de multă vreme tratatul încheiat în '87, în timpul Războiului Rece. Liderul de la Kremlin a făcut această declaraţie la întâlnirea cu premierul Italiei, Giuseppe Conte.

Vladimir Putin: "Dacă toate aceste tratate sunt respinse, nu vor mai fi restricții pentru dezvoltarea armelor. Situația va deveni cu adevărat periculoasă. În opinia mea, nu va fi nimc altceva decât o cursă a înarmărilor. Dacă Statele Unite se retrag din acest tratat, principala întrebare va fi: "Ce vor face cu aceste noi rachete?" Dacă sunt desfășurate în Europa, în mod natural noi va trebui să răspundem. Acele țări care vor accepta asta, dacă se va ajunge la asta, vor trebui să înțeleagă că își pun teritoriul sub amenințarea unei posibile lovituri de răspuns."

Puţin a adăugat ca "Denunțarea tratatului ar putea să conducă la repetarea înfruntării din timpul Războiului Rece, când Statele Unite şi Uniunea Sovietică au înţesat continentul european cu rachete cu raza medie de acțiune."

Decizia administraţiei Trump de a se retrage din înţelegerea cu Rusia a fost condamnată de mulţi aliaţi europeni, printre care Franta şi Germania. Au fost însă şi excepţii.

Dmitry Babich, analist politic: ~Sunt două ţări, văzute că aliaţi principali ai SUA, care sprijină ieşirea din Tratat: Marea Britane şi Polonia. Iar Polonia chiar vrea să găzduiască pe teritoriul ei arme nucleare şi rachete americane. Cred că aceasta este cea mai periculoasă evoluţie."

Subiectul va fi cu siguranţă dezbătut de cei doi preşedinţi la întâlnirea programată pentru 11 noiembrie, la Paris.

În acest timp, NATO a dat startul, în Norvegia, la cele mai ample manevre militare de la sfârşitul Războiului Rece. 50.000 de militari din 31 de ţări iau parte la exerciţiul "Trident Juncture 18". Secretarul general al NATO a transmis că organizaţia este gata să-şi apere toţi aliaţii de un "adversar potenţial".

Nimeni nu are îndoieli că oficialul se referea la Rusia, în contextul în care Moscova, care împarte cu Norvegia o frontieră de 198 de kilometri în nordul îndepărtat îşi etalează şi ea puterea militară.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61995921
A împușcat o capră sălbatică și a pus pozele pe Instagram. ”Am tras perfect de la 180 de metri”
O prezentatoare TV din Statele Unite a stârnit furie după ce s-a pozat cu o capră sălbatică pe care a împușcat-o la o partidă de vânătoare pe Insula Islay din Scoţia, relatează BBC.
61995906
Orașul care oferă bere gratuită celor care aleg bicicleta în locul mașinii
Autoritățile din orașul italian Bologna au decis să-și convingă cetățenii să-și lase acasă mașinile și să se apuce de pedalat. Premiul? Bere gratuită pentru toți cei care aleg această cale.
61826458
Seria pachetelor suspecte continuă în SUA. Ultima țintă: Joe Biden
Poliţia din statul american Delaware a anunţat joi că investighează un 'pachet suspect' găsit în localitatea Wilmington, despre care presa locală a informat că i-ar fi fost adresat fostului vicepreşedinte al SUA Joe Biden, transmit dpa şi Reuters.