În Europa se impun din nou restricții draconice. ”Altfel nu mai scăpăm niciodată de pandemie niciodată!”

×
Publicitate

Spania intră din nou în stare de urgență, iar premierul vrea ca măsura să fie în vigoare pentru șase luni. Călătoriile între regiuni vor fi interzise, la fel deplasarea pe timpul nopții.

 

La rândul lor, autorităţile italiene impun iar restricţii dure, valabile pentru o lună. Franţa a înregistrat un nou record sinistru - peste 52.000 de îmbolnăviri în 24 de ore.

Iar Marea Britanie se pregătește ca înainte de Crăciun să vaccineze anti-COVID-19 personalul medical.

În ultimele 24 de ore, Italia a raportat peste 21.000 de persoane infectate cu COVID-19. Numărul record de teste pozitive a dus la noi restricţii, valabile preț de o lună.

Giuseppe Conte, premierul italian: "Barurile, cofetăriile, patiseriile și restaurantele se vor închide la ora 18:00, inclusiv în zilele de sărbătoare. Cu toate acestea, după ora 18:00, angajații pot continua să lucreze pentru a livra comenzi la domiciliu. Cel mult patru persoane pot sta la masă într-un restaurant, cu excepția cazului în care sunt familii mai mari. Este interzis consumul de alimente și băuturi în locurile publice după ora 18:00. Sălile de sport, piscinele, centrele de wellness și spa se vor închide. Se închid și teatrele, cinematografele și sălile de concerte".

În plus, oamenii au fost sfătuiți să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

Anunțul a venit la câteva ore după un protest organizat în centrul Romei. Zeci de susținători ai extremei drepte au vrut să își arate dezacordul față de noile măsuri.

Lucrurile nu stau mai bine nici în Spania. Premierul a anunţat instituirea stării de urgenţă. Săptămână aceasta vrea să ceară Parlamentului să aprobe măsura pentru șase luni pe întreg teritoriul Peninsulei Iberice.

Pedro Sanchez, premierul spaniol: "Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii va fi între orele 23:00 şi 06:00, dar guvernelor regionale li se va permite să reglementeze acest program orar în funcţie de cum consideră de cuviinţă. Interdicţia de circulaţie poate să înceapă oricând între ora 22:00 și miezul nopţii şi se poate termina între orele 05:00 și 07:00 dimineaţa".

Germania a depăşit din nou pragul de 10.000 de infectări într-o zi. În Berlin, unul dintre focarele majore, a fost impusă purtarea măștii de protecție în piețe, pe zece artere comerciale aglomerate, în mall-uri și la orice fel de cozi.

Pe străzi au fost scoși încă 1.000 de polițiști care să urmărească respectarea regulilor.

"Foarte bine fac, altfel nu mai scăpăm niciodată de pandemie. Niciodată!”.

Nu mi-e așa de bine, la bătrânețe e mai greu cu respirația. De-aia mai fac așa din când în când".

 

Rușii se feresc de vaccinul lor, dar se oferă voluntari pentru cel american

 

Și Rusia pare să fie lovită de al doilea val al pandemiei. Moscova a anunțat încă 16.700 de cazuri. Sute de studenți ai facultăților de Medicină au fost chemați să ajute în spitale.

Roman Pegashov, student la Universitatea de Medicină Samara: "În pauza de masă, în loc să mănânc, scriu, îmi iau notițe, citesc tratate, studiez din tratate".

Alexander Gintsburg, director Institutul Gamaleya: "Capacitatea scontată a acestor 4 linii de producție este de 5 milioane de doze pe lună, ceea ce ar permite ca 70% din populația noastră să fie vaccinată cu Sputnik V în următoarele 12 luni".

Dar chiar reprezentanții institutului spun că rușii nu se înghesuie să se vaccineze cu Sputnik 5.

Până acum, doar 6.000 de oameni au primit cele două doze necesare, în faza a treia a testelor clinice.

În schimb, 30.000 de voluntari sunt implicați în faza a treia a vaccinului pregătit de compania americană Moderna.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Când ar putea fi gata vaccinul contra Covid-19 în Marea Britanie. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul britanic al Sănătăţii, Matt Hancock, a declarat luni că un vaccin împotriva COVID-19 nu este gata încă, dar a precizat că "dorim să fim pregătiţi în cazul în care totul merge perfect".

Proteste masive în Thailanda. Manifestanții și politicienii cer demisia prim-ministrului

Principalul partid de opoziţie din Thailanda i-a cerut luni premierului Prayuth Chan-ocha să-şi dea demisia, în cadrul unei sesiuni speciale a parlamentului consacrată dezbaterii situaţiei din ţară.

Vicepreședintele Bundestagului a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unei filmări

Vicepreşedintele camerei inferioare (Bundestag) a parlamentului german, Thomas Opperman, a decedat duminică seara după ce i s-a făcut rău în timpul unei filmări pentru televiziunea ZDF.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.