Eurodeputații critică Marea Britanie. Insistă să negocieze doar subiectele lor de interes

62112104
Getty

Membrii Parlamentului European sunt profund îngrijoraţi de faptul că guvernul britanic insistă să negocieze numai domenii care sunt în interesul Regatului Unit.

De asemenea, eurodeputații precizează că Uniunea Europeană consideră inacceptabil faptul că Londra alege selectiv anumite politici şi cere insistent să aibă acces la piaţa internă, informează legislativul UE într-un comunicat de presă.

Într-o rezoluţie adoptată joi cu o largă majoritate în sesiune plenară, deputaţii europeni regretă că, după patru runde de negocieri, nu s-au făcut progrese reale în privinţa viitoarelor relaţii dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, iar divergenţele continuă să fie substanţiale. Ei subliniază că un acord cuprinzător este în interesul ambelor părţi.

Rezoluţia reaminteşte că negociatorul-şef al Uniunii, Michel Barnier, are sprijinul deplin şi ferm al Parlamentului în negocierile cu Regatul Unit, în temeiul mandatului politic care i-a fost acordat de statele membre ale Uniunii şi de Parlament.

Eurodeputaţii solicită Regatului Unit şi să îşi respecte angajamentele luate în declaraţia politică semnată de prim-ministrul Boris Johnson şi ratificată atât de Uniunea Europeană, cât şi de Regatul Unit. Punerea în aplicare strictă a Protocolului privind Irlanda şi Irlanda de Nord şi aplicarea fidelă a Acordului de retragere, în beneficiul cetăţenilor UE din Regatul Unit şi a cetăţenilor britanici din UE, sunt condiţii prealabile care vor garanta încrederea necesară în vederea încheierii unui acord privind viitorul relaţiilor, precizează textul.

Conform rezoluţiei, acordul Parlamentului European pentru orice viitoare acorduri comerciale cu Regatul Unit este condiţionat de aprobarea de către guvernul britanic a unor condiţii de concurenţă egale (prin norme şi standarde comune) în diverse domenii, cum ar fi protecţia mediului, standardele de muncă şi ajutorul de stat, dar şi de încheierea unui acord satisfăcător privind pescuitul. Acest lucru este necesar din cauza proximităţii geografice a Regatului Unit, a nivelului de interconectare şi a nivelului deja ridicat de aliniere şi interdependenţă cu normele UE.

Guvernul britanic nu s-a angajat până în prezent în negocieri detaliate referitoare la condiţiile de concurenţă echitabile, precizează rezoluţia, adoptată cu 572 voturi pentru, 34 împotrivă şi 91 abţineri.

Perioada de tranziţie în vigoare expiră la 31 decembrie 2020. Un nou acord comercial sau un acord general poate intra în vigoare în ziua următoare doar dacă este semnat cel târziu în octombrie de părţile la negociere. Textul trebuie apoi ratificat de Parlamentul European şi de Parlamentul Regatului Unit. În cazul unui aşa-numit "acord mixt", el trebuie semnat de parlamentele naţionale ale tuturor statelor membre ale Uniunii.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62117733
Cutremur cu magnitudinea 7,4, produs în largul Noii Zeelande

Un cutremur cu magnitudinea 7,4 s-a produs joi în largul Noii Zeelande, a anunţat Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citat de Xinhua.

62131955
VIDEO. Director OMS, șocat de suporterii lui Napoli: ”Mizerabili! Nu ne putem permite”

Mii de oameni au sărbătorit miercuri la Napoli succesul echipei de fotbal, care a câștigat finala Cupei contra lui Juventus. Noaptea a fost plină de incidente, iar măsurile de siguranță contra Covid-19 au fost ignorate.

62118937
OMS, avertisment pentru Rusia. Când ar putea exploda cazurile de coronavirus

OMS a avertizat Rusia că evenimentele în masă riscă să răspândească noul tip de coronavirus, cu câteva zile înainte ca Moscova să organizeze parada pentru aniversarea a 75 de ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.