Egiptul avertizează că va suspenda tratatul de pace cu Israelul dacă încalcă protocoalele militare atacând la Rafah

62422170
AFP

Egiptul a informat Israelul că va suspenda Acordurile de la Camp David, care în 1979 au pus capăt îndelungatelor conflicte dintre cele două ţări, dacă îi va forţa printr-o ofensivă militară pe palestinienii din Fâşia Gaza să treacă graniţa în Egipt.

„Egiptul a informat Israelul asupra suspendării Tratatului de la Camp David dacă Israelul încalcă protocoalele militare şi de securitate ale acestui tratat, care a deschis calea păcii între cele două ţări", a declarat o sursă de securitate egipteană, relatează luni agenţia EFE.

Aceasta a mai precizat că avertismentul egiptean asupra suspendării tratatului de pace, care a reprezentat piatra de temelie a stabilităţii în regiune timp de aproape o jumătate de secol, a fost transmis după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că a ordonat armatei să se pregătească pentru lansarea unui atac asupra localităţii Rafah, situată în extremitatea sudică a Fâşiei Gaza, la graniţa cu Egiptul.

Oraşul Rafah este ultimul refugiu al palestinienilor strămutaţi de război din restul Fâşiei Gaza. În zona acestui oraş se află în prezent aproximativ 1,4 milioane de palestinieni, mai mult de jumătate din populaţia enclavei palestiniene în care armata israeliană desfăşoară o ofensivă pentru anihilarea mişcării islamiste Hamas.

„Orice încercare de a-i forţa pe palestinieni să intre în Egipt se va lovi de suspendarea acordului de pace semnat între cele două ţări", insistă sursa egipteană, care subliniază că o strămutare forţată către Egipt a populaţiei palestiniene din Fâşia Gaza prin acţiuni militare israeliene reprezintă o linie roşie.

Potrivit postului saudit al-Arabiya, Egiptul a decis deja limitarea comunicaţiilor de securitate cu Israelul, cu excepţia celor legate de negocierile asupra unui armistiţiu şi schimb de prizonieri între Israel şi Hamas.

Conform aceluiaşi post, oficialii egipteni sunt, în plus, iritaţi de lansarea în Israel a unor informaţii care susţin că autorităţile de la Cairo ar fi de acord cu lansarea unei operaţiuni militare israeliene la Rafah, operaţiune împotriva căreia Egiptul a avertizat în mod repetat. Ministerul de Externe egiptean a subliniat duminică "necesitatea unirii tuturor eforturilor regionale şi internaţionale pentru a preveni un atac în oraşul palestinian Rafah".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62394434
Cel puţin 17 migranţi, între care un copil de 5 ani, daţi dispăruţi în drum către Italia. Erau la bordul unei ambarcaţiuni

Cel puţin 17 migranţi tunisieni care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni care se îndrepta către coasta Italiei au fost daţi dispăruţi, anunţă luni un reprezentant al Gărzii Naţionale tunisiene, relatează Reuters.

62424928
Un taxi autonom Waymo al Google a fost vandalizat şi incendiat în San Francisco | VIDEO

Un taxi autonom Waymo, aparţinând grupului Alphabet, firma-mamă a Google, a fost vandalizat şi incendiat de către mai multe persoane, la San Francisco, în California, fără ca cineva să fie rănit, în timp ce circula în oraş fără pasageri la bord.

62424927
Incendiu de proporţii în cel mai mare parc de distracţii din Suedia. Locuințele din apropiere, evacuate | VIDEO

Un incendiu de proporţii a izbucnit luni dimineaţă în cel mai mare parc de distracţii din Suedia, situat în oraşul Gothenburg, care s-a extins în special la o nouă zonă acvatică încă neaccesibilă pentru public.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.