Drama unei ucrainence: „Mi-a pus arma la tâmplă și m-a violat. Era cecen. În urma soldaților am găsit droguri și Viagra”

×
Publicitate

Combatanții ucraineni susțin că rușii au folosit arme chimice în Mariupol.

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

Mai precis, că o dronă rusească ar fi aruncat o substanță necunoscută care ar fi provocat probleme respiratorii și neurologice în randul locuitorilor din orașul-port de la Marea Azov.

Pe de altă parte, continuă ancheta medico-legală din Bucea. Atentie, urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.

Sergiy Kyslytsya, Ambasadorul Ucrainei la ONU: „Mamă, această scrisoare este cadoul meu pentru tine de Ziua Femeii, pe 8 martie. Mulțumesc pentru cei mai buni nouă ani din viața mea. Multumesc pentru copilaria mea. Ești cea mai bună mamă din lume. Nu te voi uita niciodată. Îți doresc mult noroc în ceruri. Îți doresc să ajungi în Rai. Voi încerca să fiu cuminte ca sa ajung si eu in Rai”.

Este mesajul unui băietel ucrainean de 9 ani, ramas orfan la începutul razboiului, pe când familia încerca să fugă din oraș. Ambasadorul ucrainean la ONU l-a citit cu voce tare luni seară, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate.

Aceeași dramă pentru doi băieți de 6 și 10 ani din Bucea. Mama lor a suferit un stop cardiac, de spaimă, în adăpostul în care stătea de săptămâni cu toată familia.

Ivan: „L-am îmbrăcat pe Vlad lângă ea. Credeam că doarme. I-am atins umărul și am văzut că era rece”.

Baieții Marinei aduc conserve la mormântul săpat chiar în curtea casei.

„Soldații ruși se drogau și erau mai tot timpul beți”

Tot în apropierea Kievului, jurnaliștii BBC au stat de vorbă cu o femeie de 50 de ani care le-a povestit chinurile prin care a trecut pe 7 martie, când în casa ei a năvălit un soldat cecen: „Cu arma la tâmplă m-a dus într-o altă casă și mi-a zis: 'Dezbracă-te sau te împușc'. M-a violat acolo. În timp ce făcea asta, au intrat alți patru soldați. Am crezut că s-a zis cu mine. Dar l-au gonit pe cecen de acolo”.

Când s-a întors în casa ei, femeia și-a găsit soțul împușcat în abdomen. A murit din cauza rănilor două zile mai târziu. „În urma soldaților ruși, am găsit droguri și Viagra. Se drogau și erau mai tot timpul beți”.

La Bucha, în paralel cu deminările și operațiunea de curățare, colectarea și identificarea cadavrelor a devenit o rutină sinistră pentru voluntari și polițiști. În cimitir, supraviețuitorii își jelesc sfâșietor morții.

Reporter: Cum te simţi când vezi asta?

Supraviețuitor: E dureros. Am locuit aici 25 de ani. Îmi amintesc ce viaţă frumoasă aveam (în Borodianka) şi cât de îngrozitor e acum. E cumplit să vezi că a ajuns aici "pacea rusă". Dacă nu apucam să ies afară, mă găseau şi pe mine acolo. Eu am fugit cu doar câteva minute înainte de bombardament, dar au mai rămas oameni în adăpostul de la subsol. Cel puţin 5, încă nu i-au găsit...

În estul și sudul Ucrainei, oamenii trăiesc în continuare sub teroarea exploziilor. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care mai multe rachete rusești cad în mijlocul străzii, într-un cartier din Harkov. Doar printr-o minune localnicii aflați în zonă scăpa teferi după exploziile proiectilelor cu fragmentare.

O altă rachetă aterizează în apropierea unor oameni, tot în Harkov. Doi dintre ei cad la pământ, dar reușesc să se ridice.

Pe de altă parte, forțele ucrainene detonează controlat minele lansate de ruși asupra cartierelor din Harkov.

Nikolai: „Are un cronometru care se autodistruge. E setată să explodeze într-un interval de 3 și 40 de ore”.

În Mariupol, ar fi zeci de mii de morți printre ruine, declara președintele Zelenski. Potrivit unor analiști, rușii ar putea prelua controlul asupra orașului-port în zilele următoare.

Dar combatanții batalionului Azov, care rezistă rușilor de șapte săptămâni, nu vor să se dea bătuți. Luptele și bombardamentele nu contenesc nicio oră în Mariupol.

Reprezentanţii batalionului Azov spun că rușii ar fi folosit deja arme chimice în Mariupol. Mai mulți oameni au probleme respiratorii și neurologice, după ce o dronă a ar fi eliberat o substanţă toxică asupra soldaţilor şi civililor.

Rușii, despre ucraineni: „Sunt bine pregătiți. NATO i-a instruit bine”

În timp ce terorizeaza populația civilă cu rachete și artilerie, Rusia își accelerează pregatirile pentru o ofensivă de amploare în estul Ucrainei. Unii dintre combatanții pro-rusi din Donbas recunosc, totusi, că razboiul nu decurge deloc așa cum își imaginau.

Vladislav Usovich: „Am crezut că va merge mai bine pentru ruși, mai rapid. Totul e foarte lent, ucrainenii sunt bine pregătiți. NATO i-a instruit bine”.

John Kirby, purtător de cuvânt al Pentagonului: „Zi de zi, facem mari eforturi să trimitem echipamente militare Ucrainei. 8-10 zboruri ajung zilnic în regiune, nu doar din SUA, ci și din alte țări. Încărcăturile sunt mutate în camioane și strecurate în Ucraina contra-cronometru. În unele cazuri, trec doar 4-6 zile de când președintele Biden aproba livrarea până când sunt predate ucrainenilor. Este un ritm incredibil și nu avem de gând să-l incetinim”.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Cancelarul Austriei, după întâlnirea cu Putin: Mintea lui este setată pe o logică a războiului

Mintea lui Putin este setată acum pe o logică a războiului, iar el acționează conform acesteia, l-a caracterizat marți cancelarul austriac pe președintele rus, după prima întâlnire a unui lider cu Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina.

 

Mărturiile ucrainenilor care s-au întors în casele jefuite de ruși: "Am rămas fără haine, bijuterii, vin și un scuter"

Când soldații ruși au părăsit satul Novi Bikiv după o lună de ocupație, Natalia Samson s-a întors în casa ei și a descoperit că aceștia i-au furat parfumurile, bijuteriile, niște sticle cu vin, un scuter și o colecție de monede vechi.

VIDEO uimitor. Ce au descoperit soldații ucraineni după ce au desfăcut o dronă rusească

Ministerul Apărării al Ucrainei a distribuit pe internet o înregistrare video care pare să arate un soldat care demontează o dronă de supraveghere militară rusească, dar care prezintă o serie de caracteristici surprinzător de ... banale.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.